Ediția: Joi 25 aprilie 2024 Nr. 6612
Ediția: Joi 25 aprilie 2024 Nr. 6612

Școala „Ștefan ce Mare” din Focșani a cumpărat 150 plasturi antireumatici cu ardei iute

Dacă unele unități de învățământ cumpără dispozitive electronice, altele materiale de protecție, ba chiar și radiatoare/ aeroterme, probabil pentru a se asigura că nu îi lipsește nimic din cabinetul medical, Școala Gimnazială „Ștefan ce Mare” din Focșani și-a asigurat, miercuri, 20 octombrie, un stoc de… plasturi antireumatici! Mai precis, plasturi antireumatici „cu ardei iute Sanitayaki”, potrivit unei încredințări directe de pe SEAP, pe care au fost dați 202,50 lei. Acești plasturi sunt, așa cum le spune și numele, folosiți pentru durerile provocate de reumatism. Iar Școala 9 s-a aprovizionat cu 150 de astfel de plasturi.

De altfel, timp de două ore, unitatea de învățământ a fost la „shopping” pe SEAP, achizițiile directe fiind încredințate către același depozit farmaceutic de unde a achiziționat plasturii cu ardei iute. În acest fel și-a făcut proviziile considerate necesare – și care cel mai probabil vor fi mai mult decât necesare atunci când elevii vor reveni în bănci. Dacă vor mai reveni în acest an. Cu toate acestea, nu strică să ai la „casa omului” măști, dezinfectanți, vată, spirt sau pansamente, să zicem. Prima achiziție în acea zi, de la respectivul depozit farmaceutic, a fost la ora 13.00 – două truse de prim ajutor cu fixare pe perete și termen de garanție și valabilitate 2 ani, pentru Grădinița 6, la 330 lei. Cumpărăturile au continuat cu 800 de tablete dezinfectante, pe care a dat 144 lei: „Produsul Jaclor sub formă de tablete este solubil și se utilizează numai dizolvat în apă.”. Totodată, au mai fost cumpărate 20 de cutii de mănuși de examinare din nitril nepudrate albastre cu 780 lei, 800 de măști – cu 152 lei – pentru a fi folosite ca „măsură de protecție obligatorie împotriva virușilor, răceli și gripă Tip II”, în timp ce alți 234 lei au fost dați pentru 6 litri de dezinfectant de mâini deja diluat, gata de utilizare, aceeași sumă fiind folosită și pentru 6 litri de dezinfectant rapid pentru suprafețe. Școala 9 s-a aprovizionat și cu pansamente adezive sterile de bumbac, de mai multe dimensiuni, care sunt „folosite pentru tratarea rănilor deschise. Permit aerisirea și protejarea acestora împotriva microbilor ”, potrivit specificațiilor.

Elevii care se vor întoarce cândva în bănci vor găsi în cabinetul medical, dacă va fi nevoie, și feși tifon – cumpărate cu 138,50 lei, Romplast cu rivanol pentru răni – 14,25 lei, leucoplast hipoalergen din pânză albă – 46,50 lei, precum și feși elastice de 10 cm x 4,5 m cu clemă – 60 lei. Din ceea ce se arată în specificații, este vorba despre un bandaj elastic confecționat din bumbac, poliamidă și vâscoză, ce asigură o elasticitate de 100 %, iar tesătura permite respirația tegumentului – „se folosește pentru tratarea leziunilor, fixarea atelelor dar și ca suport pentru ligamente, încheieturi și mușchi”. Alți 120 lei au fost dați pentru „comprese din tifon, neimpregnate, care absorb secrețiile în exces și protejează rănile deschise împotriva contaminării cu microbi și bacterii. 119,50 lei au costat câteva feși tifon, iar 66 lei vata medicinală hidrofilă. Ultima achiziție directă, la ora 15.15, a fost în sumă de 75,78 lei: alcool sanitar 0,5 l, 70% vol.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

You cannot copy content of this page

× Ai o stire interesanta?