Ediția: Sâmbătă 1 iunie 2024. Nr. 6639
Ediția: Sâmbătă 1 iunie 2024. Nr. 6639

VIDEO! Primarul Misăilă caută soluții pentru ca ENET să dea căldură în școli și grădinițe și cere ca plafonarea prețurilor la gaze să includă și CET-urile

 

Iarna nu-i ca vara, se știe deja foarte bine, însă dincolo de orice glumă există riscul tot mai concret că facturile la utilități să ne falimenteze, la propriu. Într-adevăr, există un proiect de lege asumat de social democrați privind plafonarea prețurilor la gaze, însă în Parlament se decide cu majoritate asupra inițiativelor legislative. La fel ca și în Consiliul Local Focșani, unde astăzi, în timpul ședinței extraordinare, s-a discutat inclusiv pe marginea problemei furnizării apei calde, dar mai ales a căldurii în municipiul reședință de județ. În acest context, primarul Cristi Valentin Misăilă a arătat că a venit la rândul său cu o completare la proiectul de lege propus de PSD. „Am fost într-o ședință cu conducerea PSD și eu personal am solicitat completarea cu privire la plafonarea prețului la gazele naturale furnizate către CET-uri. Către cei care furnizează, în sistem centralizat, agent termic și apă caldă. Deoarece majoritatea principalilor furnizori sunt societăți cu capital de stat și poate interveni statul în această situație, tocmai pentru a putea fi un preț suportabil de către populație. Reamintesc că diferența între prețul de producție, undeva la 605 lei pe Gcal, și prețul de facturare către populație, de 285 lei, cu tot cu TVA, îl suportăm noi, bugetul local, ca subvenție. Practic, îl suportă toți cetățenii municipiului Focșani, inclusiv cei care nu sunt abonați și nu beneficiază de serviciile ENET. De aceea, cred că este neapărat necesar să se ia urgent măsuri pentru plafonarea acestor prețuri, astfel încât să avem continuitatea furnizării agentului termic și a apei calde pe toată perioada sezonului rece 2021 – 2022. Și sper să aibă ecou și să ne unim forțele în acest sens, să obținem aceste beneficii pentru toți cetățenii, nu doar de către cei care beneficiază de un sistem de încălzire individual”, a punctat primarul municipiului.

De altfel, primarul municipiului a subliniat din nou că, în contextul în care prețurile au crescut, a avut mai multe solicitări către Guvernul României, însă premierul Florin Cîțu și miniștrii săi au alte preocupări. Iar ultimul răspuns primit de primărie nici nu are legătură cu situația municipiului reședință de județ. „Ne trimit către Ordonanța 97 din 2021 privind rectificarea bugetară, unde se discută doar despre posibilitatea de a obține fonduri de la Guvernul României acele UAT-uri care înregistrează obligații restante la data de 31 iulie. Municipiul Focșani nu are plăți restante către ENET, ci dimpotrivă, are făcută o plată în avans, de 1,6 milioane de lei, pentru subvenția necesară acestui sezon rece”, a explicat edilul municipiului. Acesta a arătat totodată că soluția „de avarie”, pentru continuitate, a fost ca apa caldă și căldura să fie furnizate cu program, dat fiind că societatea nu a mai reușit să achiziționeze la un preț acceptabil gazele naturale, iar cantitatea mică de gaze contractate dă posibilitatea să funcționeze cu un singur motor din cele două, la capacitate de 65%. Însă, în urma discuțiilor de astăzi, Cristi Misăilă a asigurat că se vor găsi soluții pentru modificarea programului în ceea ce privește agentul termic, având în vedere nevoile unităților de învățământ, atât cât se vor ține cursurile fizic.
„Dacă decizia dumnealor a fost să furnizeze agent termic doar între orele 20.00 și 23.00, și apă caldă dimineața și seara, cred că da, trebuie să ne gândim și să reluăm puțin această discuție: măcar la primele ore ale zilei, de la 08.00 la 12.00 să asigure agent termic în tot orașul, pentru că nu putem departaja școlile, grădinițele, creșele și liceele de sistemul centralizat de încălzire. Avem discuții avansate cu unii furnizori de gaze, să vină și să nu mai impună asemenea condiții. Săptămâna trecută, miercuri, prețul pe bursă la gaze s-a închis la 700 de lei MWh, în contextul în care inițial, am avut contract pentru 385 lei. Practic prețurile s-au dublat”, a arătat primarul Misăilă, care a subliniat că, de fiecare dată, guvernele PSD au alocat banii necesari dacă a fost cazul, dovedind astfel că se gândesc și la cetățeni, nu la interesele grupului politic.

Discuțiile au fost făcute după intervenția PNL-istei Livia Marcu, care era cât pe-aci să își piardă din dreptul de a dezbate – pe lângă subiect, la un proiect legat de acordarea unui sprijin financiar către Palatul Copiilor Focșani, după ce președinta de ședință Alexandra Tătaru voia să treacă direct la vot, fără a mai acorda măcar o secundă pentru un schimb de păreri. Iar Livia Marcu i-a cerut primarului să găsească soluții pentru școlarii și preșcolarii din municipiu, mai ales pentru că „populația presimte scăderea temperaturii”, în timp ce Cristi Misăilă a explicat încă o dată că a făcut tot ceea ce îi stătea în puteri, însă ENET-ul nu are potență financiară să susțină explozia prețurilor girată de chiar Guvernul PNL. Dacă aripa PNL nu a comentat foarte mult, iar Livia Marcu a spus chiar că nu e cazul „să facem schimb de ipocrizie” (!!!), o apărătoare a liberalilor a devenit, pe față, chiar viceprimarul Tătaru, aparent încă în USR. „Domnul Cîțu are partea sa de vină. (…) Nu confundați PNL cu domnul Cîțu”, i-a atras Alexandra Tătaru atenția primarului, pedagogic și „neutral”. De altfel, dacă analizăm ședința de CL de astăzi, am putea spune că discuțiile au fost, într-adevăr, neutre. Sau aproape neutre, dat fiind că multe dintre proiectele înscrise pe ordinea de zi, inclusiv cele introduse ulterior, au trecut fără conflicte majore.

Singurul proiect care a fost refuzat a fost cel legat de modificarea tarifelor practicate de Administrația Piețelor Focșani. Discuții mai aprinse au fost pe marginea proiectelor care priveau societatea Parking, însă în final acestea au trecut, fie cu unanimitate de voturi, fie cu majoritate, voturi „buchisite” cu greu de președintele de ședință.

Concret, pe ordinea de zi a ședinței de astăzi au fost proiecte de hotărâre privind adoptarea unor măsuri privind demararea procedurii de selecție pentru funcțiile de membri ai Consiliului de administrație la Societatea Parking, pentru aprobarea bugetului de venituri și cheltuieli al acestei societăți, proiectul pentru aprobarea regulamentului de organizare și funcționare a serviciului public de administrare, întreținere și exploatare a parcărilor ce aparțin domeniului public și privat al municipiului, proiectul privind aprobarea regulamentului de organizare și efectuare a activităților de blocare, ridicare, transport și depozitare a vehiculelor staționate/ parcate neregulamentar pe raza teritorială a municipiului, proiectul pentru completarea anexei nr. 2 la HCL 59/2007 privind aprobarea inventarierii și clasificării parcărilor și locurilor de parcare din municipiul Focșani, proiectul privind modificarea și completarea HCL 414/2020 privind aprobarea tarifelor practicate și a prețurilor de pornire la licitație pentru închirierea unor bunuri, utilizate în desfășurarea activității, începând cu anul 2021 de către Societatea Administrația Piețelor Focșani și proiectul de hotărâre privind aprobarea procedurii și a criteriilor pentru concursul organizat în vederea numirii directorului gradul II la Clubul Sportiv Municipal Focșani 2007.

Totodată, suplimentar pe ordinea de zi au fost introduse și votate proiecte de hotărâre privind modificarea articolului 1 și 4 la HCL 8 din 4 februarie 2021, privind aprobarea predării către Ministerul Dezvoltării prin Compania Națională de Investiții a amplasamentelor și asigurarea condițiilor în vederea executării obiectivului de investiții „Refacere infrastructură străzi, sistematizare verticală str. Gheorghe Doja, Fundătura Gheorghe Doja, Legumelor, Plantelor, Vasile Pîrvan, Bahne din Focșani”, aprobarea indicatorilor tehnico-economici la faza DALI, documentație avizare lucrări de intervenție pentru obiectivul de investiții refacere infrastructură stradală și parcări adiacente străzilor Maior Gheorghe Pastia, Mihail Kogălniceanu, Dimitrie Cantemir, Cuza-Vodă, aprobarea rectificării bugetului general al municipiului Focșani pe anul 2021, acordarea unui sprijin financiar Clubului Sportiv Școlar Focșani, acordarea unui sprijin financiar Palatului Copiilor Focșani, neexercitarea dreprului de preemțiune la cumpărarea casei-monument istoric Cristoff Garabet (Tănăsescu) și proiectul părivind modificarea HCL 59 din 9 aprilie 2021 pentru modificarea HCL 272/2020 privind constituirea comisiilor de specialitate ale Consiliului Local al municipiului Focșani, pe principalele domenii de activitate, pentru mandatul 2020 – 2024.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

You cannot copy content of this page

× Ai o stire interesanta?