Ediția: Vineri 19 aprilie 2024 Nr. 6608
Ediția: Vineri 19 aprilie 2024 Nr. 6608

Avocatul Adrian Toni Neacșu sancționează „abuzul dement de drept pe care îl fac instituțiile statului” astfel încât Congresul PNL să aibă loc

Sâmbătă, partidul de guvernământ va organiza un congres cu cinci mii de participanți pentru a-și alege noua conducere. Deși inclusiv fostul prefect al Capitalei, Alin Stoica, a susţinut că nu se poate organiza o asemenea manifestare în condiţiile în care rata de infectare cu SARS-CoV-2 a depăşit 3 la mia de locuitori în Bucureşti, premierul Florin Cîţu a afirmat, joi, că va „ignora” declaraţiile politice.

Adrian Toni Neacșu, fost președinte al Tribunalului Vrancea, acum avocat în cadrul Baroului București, are mai multe postări pe pagina sa de Facebook, referitoare la Congresul PNL și la „comedia juridică din jurul organizării” acestuia.

„Personal am ajuns să cred că acest congres trebuie să aibă loc odată, fie și organizat în afara legii și în disprețul bunului simț, pentru a avea șansa să reintrăm totuși în normalitate politică și țara să reînceapă să fie administrată. Ca jurist mă conduc după principiul sed lex dura lex, adică orice consecințe ar avea, legea trebuie respectată, dar ca cetățean sunt aproape să accept abuzul dement de drept pe care îl fac instituțiile statului pentru ca acest Congres să aibă loc așa cum l-au programat ei.

Deci, odată ce Bucureștiul a atins incidența de 3 la mie, legea crează obligații precise și cu termene pentru autoritățile administrative care gestionează combaterea pandemiei. Potrivit HG nr.932/2021 privind prelungirea stării de alertă pe teritoriul României, Comitetul Municipiului București pentru Situații de urgență, în maximum 48 de ore de la atingerea acestui prag, pune în aplicare măsurile stabilite prin Hotărârea de Guvern, pe baza analizei prezentate de către Direcția de Sănătate publică a Municipiului București. Analiza DSPMB trebuie să aibă loc în 24 de ore de la atingerea pragului de 3 la mie. În consecință, întrucât incidența de 3 la mie a fost atinsă ieri, 22.09.2021, ora 10.30, până mâine, vineri, 24.09.2021, ora 10.30 CMBSU este obligat să se întrunească în ședință extraordinară, să constate depășirea pragului și să aplice pe raza mun. București toate restricțiile prevăzute în HG 932/2021, așa cum a fost modificată prin HG 990/2021. Aceste restricții nu sunt negociabile, pur și simplu CMBSU este obligat să le aplice pe toate.

Până acum, convocarea CMBSU se făcea imediat, în regim de urgență, inclusiv în week-end, iar restricțiile corespunzătoare gradului de incidență intrau în vigoare imediat. Când s-a atins pragul de 2 la mie, ședința CMSUB s-a întrunit chiar a doua zi (18.09.2021) iar restricțiile au intrat în vigoare de la miezul nopții. Adică s-a respectat termenul de 48 de ore. Acum văd că nu există nici o intenție ca până la congresul PNL de sâmbătă Instituția Prefectului să își îndeplinească obligația de serviciu și să convoace ședința CMSUB. De ce se procedează așa? Pentru că dincolo de ridicolul invocării unor texte normative de râsul curcilor pentru justificarea legală a posibilității organizării congresului (întrucât ar fi proiecție cinematografică, concert sau spectacol), angajații din sistemul public care trebuie să-și asume răspunderea, știu că săvârșesc infracțiuni grave permițând acestui congres să aibă loc sau neluând măsurile prevăzute de lege pentru  oprirea și sancționarea participanților.

Funcționarii publici din DSP, din ministerul de interne, polițiștii cu funcții de conducere ori cei de la Primăria capitalei știu că totul este o mascaradă juridică și nu își asumă riscul să semneze hârtii sau să facă acțiuni care să legalizeze acest congres.

Singura șansă ar fi să amâne cât mai mult intrarea în vigoare a restricțiilor care impun ca în scenariul roșu conferințele să nu poată fi organizate în interior cu mai mult de 150 de persoane cu certificat verde, iar nicidecum cu 5.000 de participanți. Potrivit legilor în vigoare aceste restricții ar trebui să intre în vigoare cel mai târziu în noaptea de mâine, ora 24.00, adică începând chiar de sâmbătă.

Cum însă însuși Președintele și-a anunțat prezența cine să aibă curaj să aplice legea?”, a scris joi pe pagina sa de Facebook, avocatul Toni Neacșu. Cu o zi înainte, acesta preciza că „liberalii nu și-au asigurat cadrul legal pentru desfășurarea congresului în scenariu roșu, ci doar sfidează bunul simț și logica elementară pretextând că Romexpo este cinematograf, instituție de spectacol sau instituție de concert. Toate aceste 3 instituții sunt definite clar în legislație, prin Legea nr. 630/2002 a cinematografiei și OG 21/2007 privind instituțiile și companiile de spectacole și concerte. Vă asigur că Romexpo și congresul unui partid politic nu sunt nicidecum așa ceva.”

Tot într-o postare de miercuri, fostul președinte al Tribunalului Vrancea scria, după ce Klaus Iohannis a anunțat că îl susține pe Florin Cîțu și că va participa la congresul liberalilor: „Nu pot să cred că Președintele României va participa la o adunare asupra careia planează fie și numai suspiciunea că e nelegală, deși eu sunt ferm convins că juridic așa și e! Ce semnal dă românilor un președinte care în stare de alertă, cu incidență de peste 3, încurajează prin prezența sa adunările de mii de oameni? Este un mesaj de conformare la reguli, sau dimpotrivă, e semnalul că legile nu contează și nu trebuie respectate, mai ales dacă funcția și poziția îți permit să le sfidezi?”.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

You cannot copy content of this page

× Ai o stire interesanta?