Ediția: Sâmbătă 27 iulie 2024. Nr. 6679
Ediția: Sâmbătă 27 iulie 2024. Nr. 6679

Un „smardoi” a provocat un scandal monstru în Ruginești! Prima dată cu concubina, apoi cu polițiștii

Închisoare cu executare pentru un bărbat de 40 de ani din Ruginești, acuzat că în martie anul acesta a creat un scandal monstru în comună, până acolo încât a recurs la amenințări la adresa unui polițist. Aflat sub influența băuturilor alcoolice, inculpatul a adresat în mod repetat injurii și amenințări către un agent șef principal de poliție și la adresa familiei acestuia, promițând că îi „va aranja el”, asigurând totodată că este „smardoi”. Oamenii legii fuseseră chemați de fapt să aplaneze un conflict izbucnit între inculpat și concubina acestuia. Astfel, în apelul la 112 femeia sesizase că acesta lovise cu toporul în ușa de la intrarea in casă, distrugând-o, și comportă în continuare agresiv. Polițiștii nu l-au mai găsit pe inculpat la domiciliu, însă l-au reperat acasă la un vecin, iar scandalul a continuat „în tandem”, după ce și acesta a început să se comporte violent la vederea oamenilor legii. Pentru a-l potoli pe amicul inculpatului, polițiștii l-au imobilizat și i-au pus cătușe, moment în care a intervenit „smardoiul”, care a ieșit din casă și cu un topor a lovit în gard, amenințând și înjurând. Polițiștii au reșit să îl calmeze și pe inculpat, să îl încătușeze și să îl bage în autospeciala de poliție, unde acesta a început să se lovească singur cu capul de grilajul din cadrul portierei din partea dreaptă a autospecialei, moment surprins cu camera de filmare de tip body-cam. 

În final, amicul inculpatului s-a potolit, așa că polițiștii au decis că îi pot da doar o sancțiune de 500 de lei, însă când au intrat în curtea acestuia pentru a completa procesul-verbal de contravenție, „smardoiul” a început din nou să se comporte în mod agresiv atât verbal cât și fizic, amenințându-l în mod repetat pe agentul șef principal de poliție. În timpul anchetei, inculpatul a recunoscut o parte dintre acuzații, însă a dat vina în mod evident pe starea de beție. În paralel cu dosarul penal pentru ultraj asupra unui polițist, concubina acestuia a solicitat ulterior emiterea unui ordin de protecție, cerere admisă de instanță. 

Liberat din penitenciar în urmă cu un an, în iunie 2020, după o pedeapsă de 10 luni și 786 zile închisoare pentru infracțiuni la Legea privind combaterea traficului și consumului ilicit de droguri, cu un rest de pedeapsă neexecutat de 360 zile, acum inculpatul se întoarce din nou „la răcoare”. (…) condamnă pe inculpatul M. I., la o pedeapsă de 3 luni închisoare pentru ultraj (persoană vătămată Ş. A.). Reţine că inculpatul a săvârşit fapta dedusă prezentei judecăţi (din data de 30.03.2021) în termenul de supraveghere stabilit conform art. 100 alin.6 Cod Penal (liberat din penitenciar la data de 10.06.2020 cu un rest de pedeapsă neexecutat de 360 zile). (…) revocă liberarea condiţionată a inculpatului M. I., dispusă prin Sentinţa penală pronunţată de Judecătoria Focşani. (…) adaugă pedeapsa de 3 luni închisoare la restul rămas neexecutat de 360 zile şi inculpatul M. I. execută pedeapsa rezultantă de 3 luni şi 360 zile închisoare în regim de detenţie. Ia act că persoana vătămată agent şef de poliţie Ş. A. nu s-a constituit parte civilă în procesul penal, se arată în sentință, care deja a fost atacată. 

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

You cannot copy content of this page

× Ai o stire interesanta?