Pentru cei mai mulţi dintre români sarmalele fără carne sunt o alegere potrivită în perioada posturilor. Toţi ştiu de sarmalele cu orez, cu ciuperci sau cu soia, însă, prin multe comune din zona Vasluiului, gospodinele păstrează o reţetă veche, de la bunici şi străbunici, cea a sarmalelor de post cu crupe de porumb sau cu bulgur. Aşa se întâmplă şi la Soleşti, unde a fost înfiinţat de câţiva ani buni Ansamblul Popular „Soleştenii‟, format din oameni pasionaţi să ducă mai departe tradiţiile moştenite din moşi strămoşi. Ţin la portul popular, la meşteşugurile pe care le vor transmise noilor generaţii, dar mai ales la bucatele simple şi pline de savoare cu care au crescut şi pe care vor să le ducă mai departe. Floarea Grigoruţă, o gospodină din comuna Soleşti, a mâncat de copil aceste bunătăţi şi găteşte de când se ştie sarmalele cu porumb sau grâu, nicidecum cu orez, pentru că nimeni nu ştia de orez pe vremea bunicilor.
Reţeta e simplă şi bună, ca toate mâncărurile de la ţară. Se taie ceapă, morcov, păstârnac, în cantităţi egale. Unul dintre secrete este să fie zarzavat mult, să iasă sarmale de post bune. Toate se călesc bine în ulei, se adaugă crupe de porumb sau bulgur, adică un grâu sfărâmat la râşniţa cu piatră, bulion, sare, condimente. Se pun sarmalele în oală de lut, unde fierb cel mai bine. Dacă sarmalele sunt împăturite în frunze de viţă păstrate la borcan ori uscate sau în foi de varză dulce, la fiert se adaugă puţin borş umplut în casă, cum e obiceiul la Soleşti, iar dacă se fac cu varză de la butoi, lăsată la desărat, zeama e suficient de acră şi nu mai are nevoie de borş de putină.După cum ne spune gospodina din Soleşti, şi la fiert sarmalele au un dichis.
„Noi, cei care suntem mai în vârstă, avem sobele cu cuptor sau cu rolă, cum se zice pe aici. Dacă le punem într-o oală de lut, sarmalele ies foarte bune. Trebuie să stea la fiert câteva ore, la foc domol, fără să dea în clocot, că apoi sar şi desfac din frunză. Reţeta e de la bunica mea. Ea făcea foarte mult mâncare de post. Cât era postul de mare, ea îl ţinea şi mânca mălai cu borş de fasole sau cu borş cu crupe de porumb, sarmale de post şi alte mâncăruri din care mâncam cu drag şi noi, nepoţii. De-abia aşteptam dimineaţa să ne ducem să ne dea bunica mălai, pe care îl punea pe un pănuş de porumb într-o gamelă lăsată în sobă, ca noi să-l găsim cald şi numai bun de mâncat când ajungeam. Era totul bun, simplu, pe placul copiilor. De la bunica am învăţat multe, căci ea ţinea mai mult post, iar eu le fac aceste mâncăruri copiilor mei şi ei mereu mă pomenesc. Chiar recent am trimis la copii în Anglia păsat, să-şi facă şi ei ce reţete vor când le e dor de casă‟, mărturiseşte Floarea Grigoruţă.
Sarmalele de post, ca şi alte bunătăţi, sunt gătite zilnic în bucătăriile celor care nu mănâncă „de dulce‟, dar sunt „vedete‟ şi la diferite adunări care cad în perioada postului. Odinioară, reţeta de sarmale de post cu păsat sau bulgur se făcea chiar şi la nunţi ori botezuri care nu erau ţinute în post, fiindcă nu toată lumea îşi permitea să facă sarmale cu carne. „Şi la praznice se făceau sarmalele de post. Bunicului meu i-am făcut un praznic cu sarmale cu bulgur şi cu păsat şi s-au mâncat foarte bine. Le-am făcut în oală de lut mare. Şi la o şezătoare care a fost organizată în post am făcut aceste sarmale şi toată lumea spunea că sunt mai bune chiar şi decât cele cu carne. Fiind timpurile acestea mai moderne, am încercat să le pun puţină soia, dar să ştiţi că sunt mai bune fără soia. Poate acum nu se mai ţine post aşa cum se ţinea înainte, dar postul – şi o săptămână dacă îl ţii – e sănătos‟, mai spune femeia.
Pe lângă faptul că e o mâncare sănătoasă şi săţioasă, reţeta de sarmale de post cu bulgur şi păsat e una care o defineşte pe Floarea Grigoruţă, pentru că a crescut cu ea. O prepară mereu cu gândul la bunicii şi la părinţii care abia aşteptau să intre în post şi să se bucure de bunătăţile făcute din roadele pentru care trudeau, dar şi cu gândul la copii şi la nepoţi, cei care poartă acum prin lume gustul autentic de acasă şi care adaugă cu drag în mâncărurile lor ingrediente simple, care au hrănit de-a lungul timpului un întreg neam.
Sarmale cu dovleac
Sătenii din comuna timişeană Coşteiu de Sus folosesc pentru a da savoare mâncării în postul Paştelui un ingredient cu gust aparte – seminţele de dovleac.
Ciorbe de legume, sarmale de post, fasole flecită cu ulei verde (de dovleac) sunt doar câteva dintre preparatele puse pe masă de gospodine în aceste zile de post.
„Este o mâncare foarte gustoasă şi hrănitoare fasolea cu ulei de dovleac şi cu murături de varză din butoi. Dacă mănânci o porţie din aceasta, nu îţi mai este foame două zile. Fasolea se fierbe cu ceapă, legume, apoi o pasez ca pe piureul de cartofi, după care o prăjesc în ulei de floarea-soarelui cu ceapă, boia şi usturoi. După ce prinde un gust foarte bun, se scot porţiile în farfurie, unde mai pot adăuga ulei de dovleac. Avem şi alte murături, dar cu varza de la butoi e cea mai bună”, declară pentru AGERPRES Emilia Popa, o localnică pasionată de gătit.
Seminţele de dovleac sunt folosite şi la sarmalele de post, cu crochete de pâine prăjită adăugată în compoziţie în loc de carne. „Călim ceapa, între timp pregătesc coji de pâine foarte fin tăiate, pe care le prăjim în cuptor ca să fie foarte crocante. În loc de carne adăugăm pâinea aceasta peste ceapă, orez, sare, boia, piper. În piuă de lemn batem seminţele de dovleac, iar acea făină o adăugăm în compoziţie – cam două – trei linguri, depinde cât de multe sarmale facem – ca să lege aluatul. Apoi împachetăm sarmalele în foi de varză murată. Când le punem la fiert, pe fundul oalei punem puţin ulei de dovleac să ungă frunzele de varză. Trebuie condimentată compoziţia cu cimbru şi sare”, arată Emilia Popa. În Joia Mare, fiii satului revin la vatră de pretutindeni, toate familiile aprind lumânări la morminte, apoi se merge la biserica din mijlocul cimitirului. A doua zi, în Vinerea Mare, se vopsesc ouăle. În familia Emiliei Popa, ouăle se vopsesc – cum altfel – în ciorap, ornamentate cu frunze de trifoi, cu coajă de ceapă pentru a deveni roşii stacojii sau cărămiziu închis, iar gustul de ceapă pătrunde în ouă şi le face mai gustoase.
