Ediția: Sâmbătă 4 mai 2024. Nr. 6617
Ediția: Sâmbătă 4 mai 2024. Nr. 6617

ALDE are o conducere nouă! Ionel Cel Mare a fost reales vicepreședinte

De sâmbătă, partidul Alianța Liberalilor și Democraților are o nouă conducerea, președinte fiind ales Daniel Olteanu, președinte al Filialei ALDE  Vaslui, cu 818 de voturi din 999 valabil exprimate. Noua echipă de conducere a partidului a fost aleasă în cadrul Congresului Național ALDE, organizat la București în zilele de 16 și 17 aprilie, cu transmisiune live în toate filialele județene din țară. Vineri, 16 aprilie, a avut loc prima zi a Congresului ALDE organizat tot în format on-line. Această zi a fost dedicată adoptării noului statut, care a fost votat de majoritatea delegaților prezenți. Președinte al Consiliului Național al ALDE a fost ales Cristian Dima, președintele filialei ALDE Galați.

În noua conducere a fost reales vicepreședinte ALDE, Ionel Cel Mare, președintele Filialei ALDE – VRANCEA, asta însemnând că organizația ALDE – Filiala Vrancea va fi din nou prezentă la luarea deciziilor la nivel național. Convins că noua structură de conducere va aduce un suflu nou  partidului, Ionel Cel Mare a transmis în cuvântul său convingerea că ,,noua  direcție ALDE însemnă nu doar o echipă, ci mai ales lideri care își asumă provocarea de a veni în fața românilor cu un proiect care să dea noi perspective”. Noul proiect ALDE înseamnă asumarea liberalismului și a valorilor europene”, iar ,,prioritatea ALDE trebuie să fie aceea de a reprezenta vocea puternică și credibilă a românilor”, a fost  mesajul noului președinte, Daniel Olteanu, în discursul la preluarea conducerii partidului. 

Comunicat de presă, ALDE VRANCEA

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

You cannot copy content of this page

× Ai o stire interesanta?