Ediția: Miercuri 11 Iunie 2025 Nr. 6896

Viceprimarul PNL Ana Maria Dimitriu insistă să intre în Căminul pentru persoane vârstnice Focșani

Viceprimarul PNL Ana Maria Dimitriu a fost joi la a doua tentativă de a intra în Căminul pentru persoane vârstnice din Focșani. Însoțită de două persoane, ea și-ar fi motivat cererea prin faptul că Direcția de Asistență Socială este în subordinea Consiliului local. Surse oficiale ne-au spus că viceprimarul liberal le-a cerut angajaților Căminului să îi prezinte regulamentul de funcționare a instituției, dar și dispozițiile prin care această instituție este în subordinea primarului municipiului. Ceea ce s-a întâmplat poate fi considerat un exemplu clar de comportament abuziv și de necunoaștere a legislației. În primul rând, în perioada pandemiei de Covid 19, instituții precum căminele de bătrâni au un regim special, cu reguli stabilite la nivelul fiecărei unități pentru a preveni apariția unor cazuri de îmbolnăviri.

Căminul pentru persoane vârstnice nu este gară în care să te plimbi după bunul plac, doar pentru că ești consilier local de la PNL. În calitate de consilier local aflat la al doilea mandat, viceprimarul ar trebui să știe că, în 2018, a fost votat în Consiliul Local din care a făcut parte, Regulamentul de organizare și funcționare al Direcției de Asistență Socială, document care stabilește cum funcționează acest serviciu. Mai mult, Codul Administrativ prevede clar cine și cum conduce instituțiile publice locale. La articolul 154, alin. 4, scrie clar că „primarul conduce instituţiile publice de interes local, precum şi serviciile publice de interes local”. Ar fi culmea ca primarul să își dea lui însuși o dispoziție care să îi ateste dreptul de a conduce o instituție publică locală. De altfel, chiar Regulamentul de organizare și funcționare al Direcției de Asistență Socială arată că directorul executiv al instituției este numit și poate fi sancționat disciplinar doar de către primarul municipiului.

Viceprimarul liberal a mers și în urmă cu o săptămână la Căminul pentru persoane vârstnice, îndemnându-i pe bătrâni să iasă în oraș, în condițiile în care rata de infectare  Covid la nivelul municipiului este în continuă creștere. Vizita viceprimarului a avut loc chiar în ziua în care Monitorul de Vrancea prezenta cazul Căminului de la Focșani unde, pe parcursul anului de pandemie, niciun bunic internat nu s-a infectat cu virusul COVID-19. Această situație a fost posibilă datorită măsurilor speciale de prevenție luate la nivelul Căminului, fiind respectate totodată și ordinele trimise de Ministerul Sănătății.

Ce vrea totuși viceprimarul PNL? De ce insistă să intre în instituție? Care sunt interesele? Concubinul doamnei viceprimar e bine mersi director la DSP Vrancea, o chestiune absolut normală în cariera unui stomatolog de la Soveja, desigur. Mai e vreun lipitor de afișe care n-a prins loc într-o instituție la stat și se căinează în biroul doamnei vice? Asta să fie?

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

You cannot copy content of this page

× Ai o stire interesanta?