Ediția: Sâmbătă 1 iunie 2024. Nr. 6639
Ediția: Sâmbătă 1 iunie 2024. Nr. 6639

Primarul Misăilă vrea referendum pentru dizolvarea CL Focșani. Consilierii PNL-USR nu au catadicsit să vină la ședința din această dimineață

Primarul Cristi Misăilă vrea să inițieze un referendum pentru dizolvarea Consiliului Local din cauza blocării tuturor proiectelor de investiții de către majoritatea PNL-USR. În această dimineață, consilierii PNL – USR nu au catadicsit nici măcar să fie prezenți online la ședința Consiliului Local unde urmau să fie discutate proiectele referitoare la alocările de fonduri pentru investițiile din municipiu. Nu au fost prezente nici măcar viceprimărițele de la PNL-USR care și-au preluat birourile în această dimineață. Birouri cu care acum se laudă pe facebook, deși acum două săptămâni le numeau „beci cu murături”.

Fără consilierii PNL-USR nu a avut loc ședința comisiei de specialitate de buget finanțe. De asemenea nu a fost îndeplinit cvorumul pentru ședința Consiliului Local. Urmează ca primarul Cristi Misăilă să convoace o nouă ședință în care să fie discutate proiectele de investiții importante pentru Focșani. „Se impune un referendum în Focșani pentru dizolvarea Consiliului Local”, a spus primarul Cristi Misăilă, adăugând că focșănenii trebuie să decidă dacă mai vor asemenea consilieri locali care votează împotriva dezvoltării municipiului în care trăiesc doar din cauza unor mofturi politice ale șefilor de partid. Edilul a arătat că, dacă proiectele de investiții demarate în anii trecuți sunt blocate pentru că nu sunt alocați banii de către consilieri PNL-USR, atunci vor avea de suferit toți cetățenii municipiului.

Situația este gravă în cazul proiectelor cu fonduri europene unde municipalitatea riscă să restituie atât sumele alocate până acum dar și să i se interzică accesarea de noi fonduri europene.

Un alt exemplu al urgenței ședinței de astăzi este situația de la Creșa nr. 1, unde copii stau în frig din cauza defecțiunii centralei termice. În proiectul privind excedentul bugetar care trebuia discutat astăzi erau prevăzute fondurile necesare pentru achiziționarea unei centrale termice noi, care să asigure căldura pentru micuții de la creșă. Deoarece ședința nu a avut loc, municipalitatea nu poate asigura banii necesari pentru această investiție iar copiii vor rămâne în frig.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

You cannot copy content of this page

× Ai o stire interesanta?