- Cea mai apropiată competiție este programată pentru aprilie – Campionatul Național
În zilele de 6 și 7 martie 2020 avea loc cea mai recentă competiție oficială de karate SKDUN din România. Era Campionatul Național, unde sportivii de la CSM Focșanin 2007, pregătiți de sensei Daniel Fusaru câștigau cinci titluri de campion, șase de vicecampion și opt locuri III. Cu aceeași ocazie, karatiștii focșăneni obțineau și 11 locuri pentru programatul Campionat European din aprilie, de la Banja Luca, din Bosnia. A urmat, din cauza pandemiei, ieșirea din circuitul competițional a acestui sport de contact întrat într-o pauză fără de sfârșit care continuă și al cărei capăt este greu de anticipat.
Sensei Daniel Fusaru și colegii săi de la Satori Focșani și CSM Focșani 2007 au reluat antrenamentele, cu grupuri foarte mici de sportivi, atunci când și cum strictele protocoale medicale au permis. Au fost antrenamente care au avut în vedere menținerea sportivilor în fenomen, în condițiile în care nu se prevedea organizarea unor întreceri oficiale. ”Am fi putut face și competiții, dar acestea nu ar fi semnificat mare lucru, nu ar fi fost semnificative pentru valoarea sportivilor, pentru că ar fi avut câte 5-6 concurenți la o categorie. Am continuat să ne antrenăm pentru când vor fi zile mai bune pentru noi”, mi-a spus sensei Daniel Fusaru, antrenorul CSM Focșani 2007.
Din martie trecut până acum, și la karate, ca și în foarte multe ramuri sportive, s-au pierdut pe drum foarte mulți copii sau juniori. ”Cam 80 la sută!”, mi-a spus sensei Daniel Fusaru. ”Situația nu-i doar la noi, ci și în întreaga țară. Vom fi nevoiți să o luăm de la zero, cel puțin la vârstele cele mai mici, pntru a putea asigura continuitatea în performanță. La categoriile mai mari, spotivii noștri au lucrat mai bine – Andreea Arginteanu, la București, Irina Paraschiv, Ștefan Gotu, Sebastian Condruz, George Popa, Alexandru Racoviță, Andrei Ungureanu și ceilalți la Focșani. Cu ei putem continua performanța în karate la CSM Focșani 2007, însă, repet, la categoriile de de vârstă mai mici situația este alarmantă. Ne antrenăm la Sala Polivalentă, sper să începem și la Școala nr. 3, atunci când vor fi condiții. Oricum, aveam un orizont de timp la care ne-am propus să revenim în competiții – în aprilie, pentru Campionatul Național”, a conchis sensei Daniel Fusaru.
Karate este sportul care a oferit performanțe excepționale Focșaniului, prin numeroasele titluri de campioni mondiali, europeni și naționali. Sensei Daniel Fusaru, care își dorește la cei peste 40 de ani ai săi mai să mai concureze, cel puțin la echipe, la cel mai înalt nivel, pare decis să revină cu elevii săi pe saltelele de concurs și pe podiumurile marilor întreceri naționale și internaționale. Și să crească, deși va fi foare greu, noi generații de campioni construind de la zero acolo unde este cazul.
Foto, arhiva Monitorul de Vrancea