Liberala Codruța Elena Neagu, numită politic la conducerea Spitalului Județean de Urgență „Sfântul Pantelimon‟ Focșani, a schimbat peste noapte condițiile necesare ocupării, fără concurs, a posturilor vacante sau temporar vacante din cadrul spitalului, disponible în perioada stării de alertă. Așa se face că cei care deja au depus dosarele, consultând criteriile de angajare publicate vineri, au aflat că nu mai au șanse să ocupe postul dorit pentru că ziua de luni a venit cu noi „completări‟. Școala postliceală sanitară, diploma de bacalaureat și vechimea de 6 luni, respectiv 5 ani (în funcție de post), nu sunt singurele criterii necesare angajării.
Conform noilor completări apărute ieri, candidații mai au nevoie și de: certificat de membru OAMGOAMR, aviz liberă practică și asigurare malpraxis. Când să le obțină, doamna manager, dacă rezultatul selecției dosarelor va fi anunțat miercuri, la 16:30?! Mai mult decât atât, verișoara de la Păunești a menționat în anunț faptul că: „documentele vor fi trimise într-un singur folder și o singură dată‟. Deci, nici dacă ar avea respectivele documente, candidații care deja au trimis dosarul, nu mai au dreptul să-l retrimită, completat.
Aproape 30 de locuri de muncă vacante sau temporar vacante disponibile
Iată care sunt locurile temporare pe post vacant disponibile la Spitalul Județean de Urgență „Sfântul Pantelimon‟ Focșani: asistent medical debutant (PL) la Secția Medicină Internă (1), asistent medical debutant (PL) la Secția Chirurgie Generală -comp. BMF (1), asistent medical debutant (PL) la Comp. Chirurghie Plastică (1), asistent medical debutant (PL) la Secția Pediatrie (2), asistent medical (PL) la Comp. Urologie (1), asistent medical debutant (PL) la Comp. Urologie (1),
asistent medical debutant (PL) la Comp. Oncologie Medicală (1), asistent medical debutant (PL) la Secția Neonatologie (2), asistent medical debutant (PL) la Comp. Chirurghie Infantilă (1), asistent medical debutant (PL) la Comp. Chirurgie Infantilă (1), asistent medical debutant (PL) la Comp. Nefrologie (1), asistent medical debutant masaj (PL) la Laboratorul de recuperare medicală (3), asistent medical debutant BFT (PL) la Laboratorul de recuperare medicală (2), asistent medical debutant specializarea Radiologie (PL) la Laboratorul Radiologie și Imagistică medicală (2), asistent medical debutant (PL) la Ambulatoriu Integrat (2), registator medical la Ambulatoriu Integrat (1). Iar locurile temporare până la revenirea titularului pe post sunt: asistent medical debutant (PL) la Comp. Nefrologie (2), asistent medical principal (PL) la Comp. Nefrologie (1), asistent medical principal (PL) la Comp. Oncologie Medicală (1), asistent medical debutant (PL) la Secția Psihiatrie (1), asistent medical (PL) la Secția Medicină Internă (1).
Joaca de-a managerul
Ca un joc de Alba-Neagra. Așa decurg noile angajări la cea mai mare unitate spitalicească din județ condusă de un manager implicat mai mult în activitățile electorale, decât în cele administrative. Cum plombatul măselelor la Păunești era o treabă mult mai ușoară, decât conducerea unui spital județean, împărțitul materialelor electorale pe străzile Focșaniului pare o alternativă mult mai bună, nu?!
Vineri criteriile specifice necesare ocupării posturilor erau împărțite astfel: „pentru postul de asistent medical principal cu studii postliceale, diplomă de bacalaureat, școala postliceală sanitară, minim 5 ani vechime în specialitatea Medicină Generală, adeverință de grad principal; pentru postul de asistent medical: diplomă de bacalaureat, școala postliceală sanitară, 6 luni vechime în specialitate; pentru postul de asistent medical debutant: diplomă de bacalaureat, școala postliceală sanitară; pentru postul de registrator medical, diplomă de bacalaureat, curs PC și 6 luni vechime în activitate‟, așa cum se arată în anunțul semnat de Elena Codruța Neagu.
Brusc, lucrurile s-au schimbat luni, așa că se mai cer și următoarele acte: „pentru postul de asistent medical principal cu studii postliceale, diplomă de bacalaureat, școală postliceală sanitară, minim 5 ani vechime în specialitatea Medicină Generală, adeverință de grad principal, certificat de membru OAMGOAMR, aviz liberă practică, asigurare malpraxis; pentru postul de asistent medical: diplomă de bacalaureat, școală postliceală sanitară, 6 luni vechime în specialitate, certificat de membru OAMGOAMR, aviz liberă practică, asigurare malpraxis; pentru postul de asistent medical debutant: diplomă de bacalaureat, școală postliceală sanitară, certificat membru OAMGOAMR, aviz de liberă practică (adeverință ordinul asistenților), asigurare malpraxis; pentru postul de registrator medical, diplomă de bacalaureat, curs PC și 6 luni vechime în activitate‟.
Care este motivul acestor completări publicate cu doar 48 de ore înaintea rezultatului selecției dosarelor? Să mai fie oare câteva rude ale peneliștilor rămase neangajate și cărora li s-au promis locuri călduțe în spital, pe ultima sută de metri înaintea alegerilor locale din această duminică?! Dar cum să primim răspuns, dacă managerul interimar, Codruța Elena Neagu, hălăduie pe străzi ridicând în slăvi partidul care a adus-o în oraș?!
Managerul PNL a anulat selecția de dosare pentru angajarea de medici, asistenți, personal Tesa, personal auxiliar sanitar
În urmă cu aproximativ trei săptămâni, managerul PNL al Spitalului Județean de Urgență „Sf. Pantelimon” Focșani, Codruța Elena Neagu – rudă a prefectului liberal Gheorghiță Berbece, stomatolog de Păunești, studentă și cursantă – a anulat selecția de dosare pentru angajarea fără concurs, pe perioadă determinată, pe posturile de medic, personal Tesa, asistent medical, registrator medical, personal auxiliar sanitar. Anunțurile privind anularea selecției de dosare au fost postate pe site-ul Spitalului Județean Focșani. Decizia a fost luată de managerul impus de liberali, după ce „printre documentele solicitate a fi depuse în dosarul de înscriere al candidaților nu a fost precizată și declarația privind consimțământul pentru prelucrarea datelor cu caracter personal”.
Desigur, Codruța Neagu nu se poate concentra asupra activității din unitatea spitalicească pe care o conduce interimar, pentru că partidul o cheamă! Iar dânsa trebuie să răspundă, că altfel rămâne fără jobul de la spital și nu-i mai spune lumea „doamna manager”.