Ediția: Duminică 8 Iunie 2025 Nr. 6894

Câini dresaţi pentru detectarea COVID-19

Poliţia chiliană a început să dreseze câini pentru depistarea COVID-19 prin detectarea prezenţei virusului în transpiraţie, relatează miercuri AFP.Câinii selectaţi, trei Golden Retriever şi un Labrador cu vârste cuprinse între patru şi cinci ani, au fost utilizaţi anterior la depistarea stupefiantelor, materialelor explozibile sau a persoanelor dispărute, a indicat poliţia.Acest program a luat naştere prin colaborarea poliţiei naţionale chiliene, a carabinierilor şi a specialiştilor de la Universitatea Catolică din Chile. Iniţiative similare au fost aplicate recent în Franţa şi în Marea Britanie.

Câinii posedă 330 de milioane de receptori olfactivi şi au o capacitate de detectare a mirosurilor de cincizeci de ori mai bună în comparaţie cu oamenii. „Virusul nu are miros, ci mai degrabă infecţia care generează modificări la nivelul metabolismului‟, care se traduc la rândul lor într-un tip particular de transpiraţie, care „poate fi reperată de câine‟, a explicat pentru AFP Fernando Mardones, profesor de epidemiologie veterinară.Potrivit acestuia, s-a dovedit că aceste patrupede pot detecta boli precum tuberculoza, infecţiile parazitare şi chiar şi unele cancere în stadii incipiente.

Sursa foto: epochtimes-romania.com

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

You cannot copy content of this page

× Ai o stire interesanta?