Ediția: Miercuri 17 iulie 2024 Nr. 6672
Ediția: Miercuri 17 iulie 2024 Nr. 6672

Hoții de lemne l-au atacat pe directorul ANIF la Urechești

Directorul Agenţiei Naţionale de Îmbunătăţiri Funciare (ANIF) Vrancea, Eugen Popa, a fost atacat, astăzi, de hoții de lemne în timp ce se afla împreună cu reprezentantul firmei de pază și primarul comunei Urechești într-o plantație din Amenajarea de combaterea eroziunii solului din localitate. Echipa de la ANIF se afla în zonă în urma semnalării unor incidente referitoare la furtul de lemn din plantația de combaterea eroziunii solului.

Inclusiv marți ar fi avut loc un incident cu un agent de pază care a făcut un șanț care să nu mai permită transportul lemnului furat. Astăzi, directorul ANIF și reprezentantul firmei de pază au mers la Urechești pentru a vedea pagubele produse în plantația de salcâm. De aici au început incidentele. Pe tot traseul, mașina în care se afla directorul instituției a fost urmărită câțiva kilometri de alte mașini, se pare ale unor persoane care se ocupă cu furtul de lemne. Directorul ANIF ne-a povestit că, în timpul urmăririi, din lateral a fost aruncat un bolovan care a spart geamul mașinii în care se afla„La un moment dat, din lateral s-a aruncat cu o piatră. Am avut prezență de spirit și am pus mâna în dreptul feței altfel nu știu ce se întâmpla”, a relatat directorul ANIF.
În cele din urmă, echipa de la ANIF a ajuns la sediul de poliție din Urechești și a anunțat incidentul la numărul de urgență 112. A fost sesizare pentru ultraj în cazul directorului ANIF dar și de distrugere a mașinii firmei de pază.

Cazul a fost preluat de polițiști care i-au chemat la postul de poliție pe bătăuși. Din primele informații, aceștia nu au vrut să dea declarații în lipsa avocatului iar când acesta a sosit s-au transformat în acuzatori, fiind solicitat ordinul de serviciu pentru deplasarea în teren. Aceasta în condițiile în care mașina atacată cu bolovani este a firmei care asigura paza plantației antierozionale.
Conform Biroului de presă al IPJ Vrancea, „astăzi, ora 12.00, polițiștii au fost sesizați prin apel 112 de un bărbat, cu privire la faptul că în timp ce se deplasa cu un autoturism pe un drum comunal din localitatea Urechești împreună cu alți doi bărbați, o persoană necunoscută dintr-un grup ce se afla apropiere, ar fi aruncat cu o piatră înspre vehicul, avariind geamul acestuia. În urma verificărilor efectuate cu operativitate de polițiști a fost identificat principalul bănuit de săvârșirea faptei, dar și persoanele care se mai aflau cu acesta, respectiv 3 bărbați cu vârste cuprinse între 34 și 39 de ani.
S-au demarat cercetări, iar dosarul penal a fost înaintat către Parchetul de pe lângă Judecătoria Focșani, competent în soluționarea cauzei”

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

You cannot copy content of this page

× Ai o stire interesanta?