Ediția: Joi 9 Mai 2024. Nr. 6619
Ediția: Joi 9 Mai 2024. Nr. 6619

Focșăneanul căruia i-a murit soția de coronavirus așteaptă testarea pentru Covid 19 și după ce a ieșit din izolare

Procedurile DSP Vrancea folosite la testarea pentru noul coronavirus l-au stupefiat pe focșăneanul care a avut familia confirmată cu Covid 19. Acesta a încercat să afle, ieri, ce trebuie să facă după ce a trecut perioada de izolare la domiciliu, dacă poate fi testat pentru a vedea dacă este purtător de virus sau dacă poate reveni la serviciu fără să fie niciun risc pentru colegii de la locul de muncă. Întrebările au rămas fără răspuns. Bărbatul ne-a povestit că a durat aproape două ore până când a reușit să vorbească cu cei de la DSP Vrancea, care l-au trimis la medicul de familie, cel care are posibilitatea să îl trimită să facă un test pentru a vedea dacă este pozitiv. Însă este greu de crezut că acest lucru se va întâmpla. „Am sunat la DSP și după două ore de așteptat mi s-a spus să mă duc la medicul de familie, să îmi dea o hârtie și abia apoi pot face testul. Mă voi duce mâine (astăzi n.r.) la medic, să văd dacă îmi dă ceva pentru a face testul, iar dacă nici acum nu se întâmplă nimic, îi voi anunța pe cei de la DSP să își asume răspunderea dacă se întâmplă ceva”, ne-a spus Sorin I.

Acesta a precizat că, după zile de așteptare, a primit confirmarea că și mătușa care era internată în spitalul suport de la Adjud a fost confirmată pozitiv cu Covid 19. Este al doilea membru al familiei sale confirmat pozitiv, după ce soția a murit din cauza noului coronavirus. Deși nu are niciun simptom, bărbatul a fost în autoizolare din 6 aprilie pentru a evita orice contact și pentru a-i feri pe vecinii din bloc de posibilitatea infectării.

Soția focșăneanului a fost înregistrată de Grupul de Comunicare Strategică drept „Deces 243 – Femeie, 63 ani din județul Vrancea. Internată în 31.03.2020 în Spitalul Județean Focșani-ATI intubată și ventilată mecanic. Confirmată în 01.04.2020. Decedată în 03.04.2020. Comorbidități: Diabet zaharat tip II, HTA, Hipotiroidie, Insuficiență hipofizară”.

„Monitorul de Vrancea” a relatat despre cazul focșăneanului care locuiește într-un bloc de pe Bulevardul Unirii și despre drama prin care trec vecinii acestuia, cei care au văzut că autoritățile sanitare nu s-au implicat să îl testeze, deși era un contact al unui pacient confirmat pozitiv. Însă spaima oamenilor nu a fost suficientă pentru noua conducere de la DSP Vrancea. Aceștia au preferat să comunice pe pagina de facebook care sunt condițiile în care se desfășoară testarea pentru noul coronavirus. Nimic despre acest caz, niciun cuvânt dacă există vreun angajat al instituției care să sune la aceste persoane asimptomatice și să le întrebe cum se simt, dacă au probleme de sănătate. Iar apoi spun că bolnavii sunt vinovați că se tratează acasă și nu au ajuns mai repede la medic. „Persoanele care au fost contact direct cu un pacient confirmat pozitiv COVID -19 va fi testat doar dacă prezintă simptome. Contacții asimptomatici sunt izolați la domiciliu timp de 14 zile iar în cazul în care apar modificări ale stării de sănătate vor contacta medicul de familie care mai departe va urma pașii legali”, se arată în postarea celor de la DSP Vrancea.

Practic, fiind un contact asimptomatic, procedurile din România nu îl consideră pe bărbat o prioritate la testarea pentru Covid 19. Mai ales că aceste teste costă minim două sute de lei. Lipsa de reacție a celor de la DSP i-a speriat pe oamenii din acel bloc, unde foarte mulți locatari sunt persoane în vârstă, mulți dintre ei cu probleme medicale, care sunt cele mai afectate dacă sunt infectate cu Covid 19. Vecinii familiei au făcut deja o adresă către Primăria Focșani, care a făcut dezinfecție în scara de bloc și a prezentat cazul către autoritățile sanitare. Însă cei de la DSP nu au catadicsit să răspundă nici măcar primăriei Focșani. Ce speranțe să mai aibă, în aceste condiții, un simplu cetățean?

Sursa foto: Facebook/DSP Vrancea

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

You cannot copy content of this page

× Ai o stire interesanta?