Ediția: Marți 28 Mai 2024. Nr. 6635
Ediția: Marți 28 Mai 2024. Nr. 6635

Creșele din Focșani, închise până la finele lunii martie; competiții sportive fără spectatori

Creșele din Focșani vor fi închise până la finele lunii martie. Decizia a fost luată astăzi, 10 martie 2020, în Comitetul Local pentru Situaţii de Urgenţă și este una preventivă, menită să-i ferească pe copii de contaminare, în condiţiile răspândirii accentuate a infecției cu coronavirus.

De asemenea, în ședință s-a stabilit că vor fi suspendate spectacolele și adunările publice, iar competițiile sportive se vor desfășura fără spectatori. În ceea ce privește Galele teatrale, se încearcă amânarea spectacolelor, iar dacă nu va fi posibil, vor fi restituiți banii dați pe bilete.

Ca măsură preventivă, s-a hotărât ca la Căminul pentru Persoane Vârstnice să nu se mai permită bătrânilor să părăsească incinta, iar aparținătorii pot veni în vizită doar pentru cazuri de strictă necesitate. Accesul se va face doar cu materiale de protecție gen mască, bonetă, mănuși, botoșei, cu filtru la intrarea în cămin și declarație a aparținătorilor care să stabilească de unde vin și dacă au intrat în contact cu persoane care sunt suspecte de infecții respiratorii acute.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

You cannot copy content of this page

× Ai o stire interesanta?