Ediția: Luni 13 Mai 2024. Nr. 6622
Ediția: Luni 13 Mai 2024. Nr. 6622

Deţinutul care şi-a UCIS colegul de celulă a fost arestat. El ispăşea o pedeapsă tot pentru omor

Deţinutul care duminică seara şi-a omorât colegul de celulă a fost reţinut după ce a fost audiat. Ieri, el a fost prezentat magistraţilor de la Tribunalul Vrancea cu propunere de arestare preventivă şi a primit mandat pentru 30 de zile. „(…) admite propunerea formulată de Parchetul de pe lângă Tribunalul Vrancea şi în consecinţă: dispune arestarea preventivă a inculpatului T (…) C (…) cercetat pentru săvârşirea infracţiunii de omor calificat (…) pentru o perioadă de 30 de zile, începând cu data de 24 februarie 2020 şi până la data de 24 martie 2020. (…) dispune emiterea mandatului de arestare preventivă pe numele inculpatului T (…) C (…). (…). Cu drept de contestaţie în termen de 48 de ore de la comunicare”, se arată în hotărârea magistraţilor de la Tribunalul Vrancea.

La audieri inculpatul a recunoscut fapta, explicând că totul s-a petrecut într-un exces de furie. Din primele verificări a rezultat că între inculpat şi victimă a izbucnit un conflict spontan, moment în care inculpatul în vârstă de 24 de ani a lovit victima, cu şase ani mai mare, cu pumnul în zona feţei. Lovitura aplicată a fost una destul de puternică întrucât în urma acesteia, victima s-a lovit şi cu capul de un perete. Decesul a survenit la scurt timp, iar echipajele medicale care au ajuns la faţa locului nu au mai putut face nimic pentru viaţa bărbatului de 30 de ani.

Alarma s-a dat duminică seara, puţin înainte de ora 19.00. „Astăzi (duminică seara- n.r), ora 18.45, poliţiştii au fost sesizaţi prin apel 112, cu privire la faptul că în Penitenciarul Focşani ar fi avut loc un conflict spontan între doi deţinuţi. Cu ocazia deplasării la faţa locului poliţiştii au stabilit faptul că unul dintre cei doi detinuți decedase. Acesta prezenta urme de lovituri în zona feţei. Cercetările sunt continuate de către procurori din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Vrancea, pentru stabilirea cu exactitate a tuturor împrejurărilor în care s-a produs evenimentul », au transmis reprezentanţii IPJ Vrancea la scurt timp de la primirea apelului prin 112.

Deţinuţii îşi executau pedepsele în regim de maximă siguranţă

Ulterior şi reprezentanţii Penitenciarului Foşani au transmis o informare cu privire la incidentul din incinta unităţii de detenţie. Conform acesteia, inculpatul şi victima executau pedepsele în regim de maximă siguranţă. În aceeaşi informare se mai arată că pe lângă ancheta efectuată de organele abilitate, şi la nivelul penitenciarului a fost dechis un dosar de incident, iar deţinuţul care şi-a ucis colegul de celulă va fi cercetat şi disciplinar. „Duminică, 23.02.2020, în jurul orei 18:15, la Penitenciarul Focşani, pe fondul unei altercaţii spontane între două persoane private de libertate, clasificate în regim de maximă siguranţă, a fost înregistrat decesul uneia dintre acestea. Persoanele implicate în incident se aflau cazate în aceeaşi cameră de deţinere, conflictul spontan şi decesul deţinutului survenind în timpul aplicării unei lovituri. Personalul unităţii a solicitat de îndată sprijinul unui echipaj de la Serviciul de Ambulanţă Județean Vrancea, iar din nefericire, în urma manevrelor de resuscitare, medicul a declarat decesul. În conformitate cu prevederile legale, s-a procedat la sesizarea Poliţiei Municipiului Focşani, Parchetului de pe lângă Tribunalul Vrancea, a judecătorului de supraveghere a privării de libertate şi a fost anunţată familia persoanei decedate. La nivelul unității, a fost deschis un dosar de incident, urmând a se efectua cercetări pe linie disciplinară față de deţinutul implicat”, au informat reprezentanţii Penitenciarului Focşani.

Tânărul de 24 de ani care şi-a ucis colegul de celulă este cercetat acum pentru omor calificat. De altfel, el nu este la prima faptă comisă cu violenţă. A ajuns în Penitenciarul Focşani tot pentru o infracţiune de omor. Potrivit unor surse, el este din Buzău, iar atunci victima sa a fost o femeie. O primă condamnare în dosarul său de omor a fost dată în noiembrie 2017 de către magistraţii de la Tribunalul Buzău. Ulterior el a făcut contestaţie, iar dosarul a ajuns la Curtea de Apel Ploieşti, instanţă care i-a respins apelul şi a menţinut pedeapsa de 11 ani aplicată de magistraţii de la Buzău pentru infracţiunea de omor.

În ceea ce priveşte victima, aceasta a fost condamnată după ce în luna septembrie a anului trecut a lovit două cadre medicale din secţia în care se afla internat, din cadrul Spitalului Judeţean de Urgenţă „Sfântul Pantelimon” Focşani. Infracţiunile pe care le-a comis în timp ce era internat au fost comise în stare de recidivă postexecutorie. El a mai avut şi alte condamnări atât în ţară cât şi peste hotare.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

You cannot copy content of this page

× Ai o stire interesanta?