Suntem în vârtejul celei mai vesele și agitate perioade din an, cea a sărbătorilor de iarnă. Dacă nu ne-am dat încă seama că suntem prinși într-un iureș, e pentru că ne-au absorbit așa de mult detaliile, încât am pierdut din vedere ideea esențială: clipele până la sfârșitul de an sunt deja numărate. Așa se întâmplă mereu: ne trezim pe 3 ianuarie ca dintr-un vis, și cufundați în cea mai adâncă dezamăgire, ne întrebăm din nou: cum de a trecut totul atât de repede?
„Ce pregătim de Crăciun?”, „Facem și cozonaci anul ăsta?”, „Să luăm mai din timp brad!”, „Tu preparate tradiționale de unde iei?”,”Dar un vin bun de unde găsim?” sunt întrebările acestor zile.
Ba, pe unii dintre noi, ne găsește decembrie în toiul zugrăvelii sau al schimbării mobilei… Am pățit și eu odată asta, casa mea renovată avea un parfum atăt de proaspăt și nou… Cât de bine a fost când mi-am îmbrăcat atunci sărbătorile de iarnă într-o haină și mai arătoasă!
E lege deja: când mai e doar o săptămână până la Crăciun, orașul devine un furnicar. Cele mai insuportabile sunt, cum bine știți, cozile kilometrice de la casele de marcat. „Sunt doar câteva zile, doar nu vine sfârșitul lumii!”, auzi replici în stânga și în dreapta. Totuși, până la urmă e firească dorința asta, să nu-ți lipsească nimic, să te răsfeți, să te bucuri alături de oamenii dragi, măcar câteva zile din an… Doar că unii dintre noi pierdem măsura și trăim o adevărată tragedie dacă am rămas anul ăsta fără jambon și caviar de somon pe masa de sărbători. O secundă dacă ne-am aminti că sunt foarte mulți oameni care au infinit mai puține bucurii materiale și totuși nu își pierd speranța în fața acestei mari sărbători, am putea învăța de la ei, cred că i-ar fi mai bine sufletului nostru și ne-am regăsi mai ușor în spiritul acestor zile.
Cât despre mine, chiar dacă e mai agitată, eu simt că decembrie e cea mai frumoasă lună a anului. Aștept cu răbdare unsprezece luni, ca să vină cea de a doisprezecea, să pot aprinde luminițe prin bucătărie și la ferestrele casei, să scot cutia imensă cu podoabele de brad (multe dintre ele, destul de vechi, câteva chiar din copilărie), să mă întorc la colecțiile preferate de colinde, la DVD-urile cu filme vechi de Crăciun.
Bradul îl împodobesc în Ajunul Crăciunului, așa s-a întâmplat de când mă știu. În copilărie, tata aducea un brad cu ace groase și argintii din pădure… avea mărgele de rășină și stropi de gheață pe ramuri. În seara de Ajun, noi împodobeam brăduțul nostru, la fereastră, se tot perindau grupuri de copii, fiecare cu alt colind, și mai cristalin, și mai frumos… iar afară cernea cu fulgi albi, uriași, fără viscol, fără pic de zloată, liniștit și curat, un fel de ninsoare fermecată. În scurt timp o luam și noi din loc, pe cărări croite în zăpadă, să ducem prin case „Florile dalbe”, „Colo-n sus și mai în sus” și „O, ce veste minunată!”
Iar după miezul nopții, era rândul celor mari să iasă la colindat, cu „Ziurel de ziuă”, vocile lor puternice răsunau peste dealuri, până spre dimineață. Noaptea de Ajun era, pe bună dreptate, cea mai strălucitoare noapte din an!
În ultimii ani, grupurile de colindători s-au tot rărit, lipsa colindelor în noaptea de Ajun aduce un fel de tristețe peste toată bucuria sărbătorii Nașterii Domnului.
Dar… mai sunt câteva zile până la Crăciun și lista mea cu bunătățile dulci care nu au cum să lipsească în niciun an, e deja făcută.
E un tort care adună în el toate aromele iernii: unt, zahăr brun, brandy, scorțișoară, portocale, merișoare, prune uscate, smochine, migdale măcinate și ciocolată, desigur. Are glazură albă de marțipan și fondant și e decorat cu fructe glasate... e nelipsit, pentru că e o adevărată minune, aromată și dulce.
Apoi e tarta cu migdale și nuci, are un gust irezistibil de marțipan și e cu siguranță emblema Crăciunului, decorată cu o dantelărie de steluțe dulci.
Mai sunt multe altele, biscuiței glazurați și figurine de turtă dulce… e și o tavă întreagă de „Rocky road” adică ciocolată, ciocolată, ciocolată, cu cireșe confiate și cubulețe moi de bezea spumoasă.
Cele mai dragi îmi sunt însă micuțele plăcințele umplute. Umplutura pentru ele trebuie pregătită din timp, aromele au nevoie de cel puțin două săptămâni să se „așeze” în borcane, la rece, în cămară. Rețeta e, fără să exagerez, aproape medievală. De fapt, asta îmi și place la această rețetă, că vine dintr-un timp atât de îndepărtat și e mereu o adevărată încântare pe masa de Crăciun. Două mere tocate cubulețe, stafide albe și negre ținute în coniac, prune uscate, curmale, smochine, merișoare confiate, toate tocate, coajă și suc de portocale, miere brună de pădure, scorțișoară, cuișoare…. un potop de arome și încântare! În rețeta străveche, originală, se pun chiar și câteva linguri de seu de vacă, dar cred că e bine să ne mulțumim și cu puțin unt de calitate. Ce e cu adevărat cuceritoare, e mireasma din bucătărie, ea fiind de fapt cea mai mare desfătare.
Așadar… arome de Crăciun în casă avem, colecție de colinde vechi ascultăm, soba s-a încălzit bine, luminițele sunt pregătite, doar un pic de zăpadă lipsește.
Singura care nu se mulțumește cu toate astea e Mișa, care stă furișată afară, la fereastră și nu înțelege ce mare ispravă mai e și Crăciunul, la oamenii ăștia mari…
Text și fotografii: Mihaela Trifan
