Ediția: Luni 4 noiembrie 2024 Nr. 6750
Ediția: Luni 4 noiembrie 2024 Nr. 6750

Manuale 3D, lansate de Editura Didactică și Pedagogică

Editura Didactică şi Pedagogică (EDP) a lansat, pentru prima dată în România, manuale 3D, ”un pas înainte faţă de manualul clasic”, după cum a declarat directorul EDP, Maria Nistor. „Manualele au fost testate în peste 40 de ţări. Ceea ce a obţinut gratuit EDP este să dea pe un an cu exclusivitate în România câte două licenţe în fiecare şcoală de stat şi privată acreditată. Aşa cum avem şi manualele aşa dăm şi aceste licenţe, unde nu doar că putem vedea nişte video întregi în care se explică foarte clar aspecte pe care altfel le-am înţelege mai mult sau mai puţin în funcţie de ce profesor avem la clasă, de ce materiale dispunem. Ne ajută să ne facem singuri exerciţii interactive, ajută profesorul să îşi construiască teste”, a spus Nistor.

Potrivit acesteia, există manuale 3D pentru majoritatea materiilor. „Pe această platformă unde există gratuite şi exclusivitate în România 1 an vom încărca toate manualele EDP-ului. Există materiale 3D pentru majoritatea materiilor, depinde foarte mult de profesori cum ştiu să se adapteze. (…) Se poate vedea inclusiv de pe un calculator. Este un pas înainte faţă de manualul clasic cu care eram obişnuiţi cu toţii. (…) Mă gândesc că MEC va fi de acord cu acest proiect. (…) Se pot utiliza la majoritatea materiilor”, a arătat Maria Nistor.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

You cannot copy content of this page

× Ai o stire interesanta?