Ediția: Sâmbătă 27 iulie 2024. Nr. 6679
Ediția: Sâmbătă 27 iulie 2024. Nr. 6679

Bărbaţi reţinuţi pentru că OBLIGAU tinere să se PROSTITUEZE în apartamente din Focşani

Doi bărbaţi, unul din comuna Urecheşti şi celălalt din comuna Bârseşti, au ajuns aseară în arestul poliţiei, acuzaţi fiind de săvârşirea infracţiunii de proxenetism.

Acţiunea împotriva principalilor suspecţi a fost declanşată ieri dimineaţă, puţin după ora şase, atunci când mai multe persoane din diferite localităţi ale judeţului, inclusiv din Focşani, s-au trezit cu poliţia la uşă. În cadrul acţiunii coordonate de poliţiştii din cadrul Serviciului de Ordine Publică, au fost efectuate şase percheziţii domiciliare, în urma cărora 20 de persoane au ajuns pe parcursul zilei la sediul poliţiei vrâncene pentru a fi audiate. “Polițiștii din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Vrancea desfășoară astăzi (ieri-n.r) o acțiune pe linia combaterii faptelor de prostituție și proxenetism. Începând cu ora 06.30, sub coordonarea polițiștilor din cadrul Serviciului de Ordine Publică Vrancea, a fost demarată o acțiune pe raza județului Vrancea, ocazie cu care au fost executate șase percheziții la domiciliile principalilor suspecți. Zece persoane au fost conduse la sediul Inspectoratului de Poliție Județean Vrancea pentru audieri. Activitățile sunt în curs de desfășurare, iar cercetările continuă, pentru documentarea și probarea întregii activități infracționale, sub coordonarea Parchetului de pe lângă Judecătoria Focșani. Acțiunea a fost desfășurată cu sprijinul jandarmilor Inspectoratului de Jandarmi Județean Vrancea și ai Brigăzii Mobile de Jandarmi Bacău, iar suportul de specialitate a fost asigurat de către Direcția Operațiuni Speciale”, au transmis reprezentanţii IPJ Vrancea, la sscurt timp după declanşarea acţiunii.

Ulterior, numărul persoanelor audiate s-a dublat, iar aseară, pe numele a doi dintre suspecţi au fost emise ordonanţe de reţinere pentru 24 de ore, urmând ca astăzi să fie prezentaţi instanţei de judecată cu propunere de arestare preventivă. Cei doi bărbaţi reţinuţi sunt bănuiţi că, cel puţin în cursul lunii august a.c., au obligat mai multe fete să practice prostituţia, iar banii obţinuţi de acestea în urma prestării serviciilor sexuale le reveneau în mare parte bărbaţilor. Fetele ar fi fost obligate să practice prostituţia în apartamente închiriate în Focşani. “20 de persoane au fost conduse astăzi (ieri-n.r) la sediul Inspectoratului de Poliție Județean Vrancea pentru audieri. În urma probatoriului administrat în cauză, doi bărbați au fost reținuți de polițiști, aceștia fiind cercetați pentru fapte de proxenetism săvârșite în cursul lunii august 2019 pe raza județului. În cursul zilei de mâine (astăzi – n.r.) cei doi vor fi prezentați instanței, cu propunere de luare a unei măsuri preventive”, au adăugat reprezentanţii IPJ Vrancea.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

You cannot copy content of this page

× Ai o stire interesanta?