Ediția: Marți 28 Mai 2024. Nr. 6635
Ediția: Marți 28 Mai 2024. Nr. 6635

GALERIE FOTO: Cursuri de șah, tenis de masă, dans modern sau popular la Palatul Copiilor Focșani

În cadrul festivității de deschidere a anului școlar de la Palatul Copiilor Focșani, ce a avut loc ieri, au participat Cristi Valentin Misăilă, primarul municipiului Focșani, Didina Mocanu, directoarea instituției, iar din partea Inspectoratului Școlar Județean Vrancea Aurel Șelaru, inspector școlar general adjunct, și Mihaela Simion, inspector pentru educație permanentă și activităţi extraşcolare, și Cătălina Lupu, consilier municipal.

Copilăria e locul în care visurile deveneau realitate, Făt-Frumos nu era doar un personaj, iar lumea celor mari, a adulților, părea undeva foarte departe. Copilăria înseamnă libertate, fericire, zâmbet. Copilăria e locul din care aripile încep să bată, zburând către cele mai înalte căi. Totodată, copilăria e tărâmul în care ne formăm ca oameni, având modele în jurul nostru: părinți, profesori sau personalități pe care le admirăm… toți aceștia vor fi niște piloni care ne vor ghida și ne vor contura valorile și principiile în viață. De aceea, îmi doresc să cred că Palatul Copiilor Focșani oferă prilejul ca aceste modele să fie cât mai aproape de voi, copii, dar și de voi, distinși părinți, pentru a contribui la educația celor mici. Educația nu este o acțiune, ci este un proces. De aceea, orice activitate extrașcolară conduce către a-i dezvolta imaginația și creativitatea copilului, dar și modul de a gândi. Lăsați-vă aripile să zboare, copii! Și bine ați venit într-un nou an școlar!“, a transmis Didina Mocanu, directoarea Palatului Copiilor Focșani.

Cu multă plăcere am participat astăzi (ieri-n.r.) la deschiderea noului an școlar la Palatul Copiilor din Focșani. Ca de fiecare dată, aici găsesc un loc plin de zâmbete și entuziasm, unde copiii vin cu multă plăcere pentru a-și dezvolta pasiunile și pentru a-și completa bagajul de cunoștințe acumulate la școală. Le mulţumesc pentru că mi-au oferit ocazia să fiu alături de ei, să împărtăşim împreună emoţiile, dar şi bucuria unui nou început. Le urez tuturor bun venit în noul an și mult succes în minunata lor aventură școlară!“, a transmis și primarul Cristi Misăilă.

Copiii pot fi înscriși la secretariatul Palatului Copiilor, fiind necesară o copie a certificatului de naștere. De asemenea, trebuie completată o cerere de înscriere, care se obține de la secretariat. Se pot face cursuri de: șah, tenis de masă, dans modern, dans popular, teatru, muzică, informatică, desen – pictură, artă manuală, karting, aeromodelism. Programul secretariatului este între orele 08:00 – 16:00 de luni până joi și 08:00 -14:00 vineri.

Palatul Copiilor Focșani organizează și derulează manifestări dedicate unor evenimente istorice, concursuri, expoziții, simpozioane, serbări și carnavaluri, jocuri distractive, dar și tabere de profil.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

You cannot copy content of this page

× Ai o stire interesanta?