Ediția: Joi 30 Mai 2024. Nr. 6637
Ediția: Joi 30 Mai 2024. Nr. 6637

Cristian Roşu (ASF): Nu există o presiune pe tarifele de primă RCA

Modificările propuse de Ministerul Finanţelor la Legea 132/2017 au drept scop clarificarea anumitor aspecte de formă, iar evoluţiile recente privind cele două componente de bază care determină tariful de primă nu conduc la concluzia unor creşteri semnificative a tarifelor de primă medii la nivel de piaţă în perioada următoare, susţine vicepreşedintele Sectorului Asigurări – Reasigurări din cadrul Autorităţii de Supraveghere Financiară (ASF), Cristian Roşu. „Prin modificările legislative privind asigurarea obligatorie de răspundere civilă auto, aprobate prin Legea 132/2017, au fost introduse o serie de elemente cum ar fi conceptul de tarif de referinţă şi clientul cu risc ridicat. Aceste elemente nu sunt şi nu au fost în fapt modalităţi de plafonare a tarifelor de primă la nivelul pieţei, ci au fost instrumente pentru creşterea transparenţei şi pentru a oferi o mai bună informare a consumatorilor de produse de asigurare asupra modului de determinare a tarifelor de primă RCA. Tarifele de primă RCA şi în prezent pot fi stabilite în mod liber de către societăţile de asigurare în funcţie de istoricul propriu de daunalitate şi strategia de afaceri”, spune Cristian Roşu.

Potrivit unui comunicat, din datele avute la dispoziţie de ASF, tarifele de primă practicate de societăţile de asigurare au fost în general situate sub nivelul tarifelor de primă de referinţă publicate de ASF. Oficialul ASF precizează că modificările propuse de Ministerul Finanţelor la Legea 132/2017 au drept scop clarificarea anumitor aspecte de formă care să conducă la eliminarea percepţiei că tarifele de primă RCA sunt sau pot fi stabilite de ASF. „În urma modificărilor propuse, ASF va continua să publice tarifele de referinţă calculate de un expert independent, furnizând informaţiile relevante privind evoluţia daunalităţii (frecvenţa, dauna medie etc.) pentru categoriile folosite şi până în prezent. De asemenea, acestea vor include în continuare un nivel al cheltuielilor de achiziţie şi administrare mediu de 25%. Evoluţiile recente privind cele două componente de bază care determină tariful de primă nu conduc la concluzia unor creşteri semnificative a tarifelor de primă medii la nivel de piaţă în perioada următoare în piaţa RCA din România”, a afirmat Roşu.

De asemenea, conceptul privind clientul cu risc ridicat se menţine şi ulterior modificărilor propuse, urmând ca administrarea acestor clienţi să se efectueze de Biroul Asigurătorilor de Autovehicule din România (BAAR), conform politicilor interne proprii aprobate de membrii acestui organism. „În concluzie, în momentul de faţă nu există o presiune pe tarifele de primă RCA, iar modificările propuse, în principal referitoare la formă şi nu la fond, nu sunt de natură să creeze premisele escaladării acestora în perioada care urmează”, a susţinut el. Ministerul Finanţelor Publice (MFP) a postat pe pagina de internet a instituţiei un proiect de lege pentru modificarea şi completarea Legii nr. 132/2017 privind asigurarea obligatorie de răspundere civilă auto pentru prejudicii produse terţilor prin accidente de vehicule şi tramvaie.

Potrivit expunerii de motive, se propun modificări asupra modului de funcţionare a „asiguratului cu risc ridicat”, întrucât Comisia Europeană consideră că prin actualul mod de funcţionare este îngrădită libertatea de tarifare prin impunerea unei prime calculate şi ofertate de BAAR şi nu de asigurătorul RCA, propunerea de modificare a legislaţiei având în vedere eliminarea obligaţiei BAAR de ofertare a primei de asigurare în cazul asiguratului cu risc ridicat.

Întregul articol pe https://bit.ly/2mCWFvT

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

You cannot copy content of this page

× Ai o stire interesanta?