Primăria Odobești a reluat procedurile de licitație la obiectivul de investiții „Modernizare infrastructură stradală oraș Odobești, Cartier Unirea, străzile Miron Costin, Viilor, Pățești, Panduri, Sf. Ilie“. Valoarea investiției este de aproximativ 1,9 milioane de lei. Lungimea totală a străzilor propuse pentru modernizare este de 3,251 kilometri. Pentru realizarea obiectivului propus sunt necesare a se efectua următoarele categorii de lucrări: Săpătură în casetă pe străzile pe care s-a avut în vedere păstrarea cotei existente; Amenajare structură rutieră proiectată; Montarea de borduri la marginea carosabilului; Amenajare trotuare; Lucrări de semnalizare rutieră. „Este o investiție care vine în completarea altor lucrări de infrastructură în această zonă, respectiv au fost efectuate lucrări la rețeaua de alimentare cu apă, la rețeaua de canalizare și alimentare cu gaze. Practic, odată cu realizarea lucrărilor de reabilitare, finalizăm lucrările de infrastructură a străzilor Miron Costin, Viilor, Pățești, Panduri, Sf. Ilie“, a afirmat primarul orașului Odobești, Daniel Nicolaș. Acesta a reamintit că investiţia este corelată cu „Strategia de dezvoltare a Orașului Odobești, judeţul Vrancea – 2014-2020“.
Totodată, Primăria Odobești mai are în derulare proiectul „Construire și dotare centru pentru educație timpurie Lumea Copiilor“. Obiectivul general al proiectului este creșterea gradului de participare a populației în învățământul antepreșcolar și preșcolar prin extinderea capacității existente și realizarea condițiilor pentru o educație de calitate prin construirea unei grădinițe cu program prelungit, inclusive creșă, cu 150 de locuri în sat Unirea, cartier Mihail Strurdza, oraș Odobești, județul Vrancea. Obiectivele specifice ale proiectului sunt: Extinderea capacității existente prin construirea și echiparea infrastructurii educaționale pentru educația antepreșcolară și preșcolară – grădinița cu program prelungit, inclusiv creșa în sat Unirea, cartier Mihail Sturdza, oraș Odobești; Creșterea numărului de participanți la procesul educațional, în special în etapa educației antepreșcolare și preșcolare; Asigurarea dreptului la educație a locuitorilor cartierului Mihail Sturdza, inclusiv respectarea principiilor nediscriminării, egalității de șanse și protecției mediului. Proiectul este finanțat prin Programul Operațional Regional 2014–2020, Axa Prioritară 10 „Îmbunătățirea infrastructurii educaționale”, Prioritatea de Investiții 10.1: investițiile în educație și formare, inclusiv în formarea profesională pentru dobândirea pentru competențe și învățare pe tot parcursul vieții prin dezvolarea infrastructurilor de educație și formare. Proiectul intitulat “Construire și dotare centru pentru educație timpurie Lumea Copiilor” urmează să fie implementat într-o perioada de 33 luni, valoarea totală a proiectului fiind de 5.063.037,49 lei.
Acestea nu sunt singurele proiecte pe care autoritățile locale din Odobești le au în derulare. Primarul Daniel Nicolaș a anunțat că are în curs de implementare și proiectul „Creșterea eficienței energetice a sistemului de iluminat public și scăderea emisiilor de CO2 prin modernizare, extindere, telegestiune în oraș Odobești, județul Vrancea”. Este vorba de primul proiect din regiunea Sud-Est, semnat prin programul Operațional 2014-2020, în valoare de 4.610.724, 90 euro. Obiectivul general al proiectului vizează îmbunătățirea condițiilor de viață din orașul Odobești, prin modernizarea, extinderea și telegestiunea sistemului de iluminat public. Se dorește extinderea sistemului de iluminat public ambiental cu 77.180 ml pe străzi, trotuare, alei pietonale și în parcuri, creșterea eficienței energetice, montarea a 2.562 aparate de iluminat cu tehnologie LED, înființarea unui dispecerat destinat controlului și monitorizării sistemului de iluminat public (telegestiune), creșterea confortului și siguranței locuitorilor orașului Odobești, investiția propusă urmând să asigure condiții optime de circulație pe timp nocturn, atât pietonilor cât și a celorlalți participanți la trafic.
Totodată, primarul Nicolaș a anunțat săptămâna aceasta pe pagina sa de Facebook, unde a și postat fotografii, că „șantierul celor 6 blocuri având 96 de locuinte sociale din Cartierul Sturza prinde contur” (FOTO).