Inspectoratul de Poliție Județean (IPJ) Vrancea a scos la concurs funcția de șef la Biroul de investigare tehnico – științică a locului faptei din cadrul Serviciului criminalistic. Concursul va avea loc la sediul IPJ Vrancea pe 27 august, începând cu ora 10.00.
„CONCURS/ EXAMEN – cu recrutare din sursă internă, pentru ocuparea postului vacant de şef birou I la Biroul de investigare tehnico – științică a locului faptei din cadrul Serviciului criminalistic (…), prevăzut cu gradul profesional de comisar – șef de poliție. În vederea înscrierii şi participării la concurs/examen, candidaţii trebuie să îndeplinească cumulativ următoarele condiţii:
– să fie ofițeri de poliție cu următoarea pregătire de bază:
Pregătire de bază :
– studii universitare de lungă durată cu diplomă de licenţă sau echivalentă
sau studii superioare de licenţă, ciclul I de studii universitare (sistem Bologna) într-unul dintre domeniile fundamentale: matematică și științele naturii, științe inginerești, științe sociale;
– să aibă gradul profesional de minimum subinspector de poliţie;
– să deţină/ să obţină autorizaţie de acces la informaţii clasificate, nivelul minimum „ secret de serviciu” transmis de Structura de securitate;
– să deţină/ să obţină aviz pentru numirea în structurile poliției judiciare;
Confidențial! (…)
– să aibă o vechime în muncă de minimum 4 ani, din care în M.A.I. de minimum 4 ani;
– să aibă minimum 2 ani vechime în specialitatea structurii de criminalistică sau în specialităţi asimilate (…);
– să aibă minimum 2 ani vechime în specialitatea studiilor necesare exercitării funcţiei;
– să nu fie cercetaţi disciplinar, să nu se afle sub efectul unei sancţiuni
disciplinare sau faţă de acesta nu a fost pusă în mişcare acţiunea penală ;
– să fi obţinut calificativul de cel puţin ,,Bine” la ultimele două evaluări anuale de serviciu;
– să fie declaraţi apt medical şi psihologic.
Concursul va avea loc la sediul Inspectoratului de Poliţie Judeţean Vrancea la data de 27.08.2019, începând cu ora 10.00 şi va consta în susţinerea unei probe unice de selecţie, respectiv interviu structurat pe subiecte profesionale (…) şi care va fi apreciat cu note de la 1 la 10. Va fi declarat admis candidatul care are nota cea mai mare şi a obţinut minimum nota 7,00. În situaţia în care mai mulţi candidaţi au aceeaşi notă este declarat „admis” la concurs candidatul care are cea mai mare vechime în specialitatea postului scos la concurs. Dacă mai mulţi candidaţi au aceeaşi vechime în specialitatea postului scos la concurs, este declarat „admis” candidatul care are cea mai mare vechime în studiile necesare postului scos la concurs. Poliţistul nemulţumit de rezultatul obţinut la interviul pe subiecte profesionale poate formula contestaţie o singură dată în termen de 24 de ore de la afişare“, se arată în anunțul de concurs.