Ediția: Marți 14 Mai 2024. Nr. 6623
Ediția: Marți 14 Mai 2024. Nr. 6623

GHIDUL CĂLĂTORULUI PRIN LEGISLAȚIE. Contractul de societate, partea a VIII-a

În practică sunt dese situațiile în care societatea, din diverse motive nu poate funcționa sau nu este profitabilă. În aceste condiții, asociații pot începe procedura de lichidare a societății.

Când există bună înțelegere între asociați, procedura de lichidare poate fi făcută de către toți aceștia potrivit celor prevăzute în contractul de societate sau într-o convenție ulterioară. Lichidatorul numit de asociați poate fi revocat de aceștia cu unanimitate de voturi, pentru motive temeinice și la cererea oricărei persoane interesate, de instanța judecătorească.
Atunci când există neînțelegeri între asociați, lichidarea poate fi facută apelând la instanța judecătorească, aceasta din urmă fiind cea care numește lichidatorul, la cererea oricăruia dintre asociați. În această situație, doar instanța judecătorească poate să îl revoce, la cererea oricărei persoane interesate.
Iată cine poate fi numit lichidator:

persoanele fizice,

persoanele juridice care au statut de practicieni în insolvență.
Presupunând că sunt mai mulți lichidatori, aceștia iau hotărâri cu majoritate absolută.

De regulă, obligațiile și răspunderea lichidatorilor sunt reglementate de prevederile care se aplică administratorilor. Dacă prin lege sau prin contractul de societate se prevede altfel, atunci se vor aplica aceste dispoziții.

În cadrul desfășurării procedurii, administratorii societății vor preda lichidatorilor bunurile și documentele sociale și le vor prezenta bilanțul ultimului exercițiu financiar. La rândul lor, lichidatorii vor realiza inventarul bunurilor și fondurilor sociale și vor stabili activul și pasivul patrimoniului social.

În cadrul procedurii de lichidare, lichidatorii pot face următoarele:

– să încheie actele necesare lichidării societății

– să vândă bunurile, la bucată sau în bloc

să încheie convenții arbitrale ori tranzacții

– să reprezinte societatea în justiție
Însă puterile lichidatorilor nu sunt nelimitate. Astfel, ei nu pot să inițieze noi operațiuni, ei răspunzând personal si solidar pentru pagubele ca ar putea rezulta.

Pentru informații suplimentare în legătură cu subiectul prezentat, puteți adresa întrebări pe adresa de e-mail a redacției ziarului Monitorul de Vrancea.

AVOCAT MANUELA FLOREA

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

You cannot copy content of this page

× Ai o stire interesanta?