Ediția: Joi 30 Mai 2024. Nr. 6637
Ediția: Joi 30 Mai 2024. Nr. 6637

GALERIE FOTO: Elevii de la CSEI „Elena Doamna“ au omagiat-o pe scriitoarea Helen Keller

Timp de o săptămână, elevii de la Centrul Școlar pentru Educație Incluzivă (CSEI) „Elena Doamna” Focșani au omagiat-o pe cea care a fost Helen Keller, scriitoarea de origine americană fără vedere și auz, care a reușit, prin educație, să vorbească, să scrie și să citească. Directoarea CSEI „Elena Doamna” Focșani, Ioana Cherciu, a spus despre pe Helen Keller că este un „adevărat model de viață, ce reprezintă un reper nu numai pentru persoanele cu surdocecitate, ci și pentru noi toți“. Elevii beneficiari ai atelierului vocațional, creat de SENSE Internațional România în cadrul școlii, au marcat astfel „Săptămâna Internațională Helen Keller”, organizând diverse activități. Aceștia au realizat la tipografia proprie a unității de învățământ materiale informative cu date reprezentative din viața și activitatea scriitoarei, dovedind astfel încă o dată competențele dobândite în timp, în cadrul proiectului intitulat „Punte spre viitor”, proiect care și-a propus să ofere tinerilor posibilitatea identificării unor meserii care ar putea deveni opțiuni profesionale.

Conform informațiilor transmise de Ioana Cherciu, elevii au vizitat atelierul de sculptură religioasă de la Mănăstirea Vladimirești, atelierul pictorului profesionist Ovidiu Kloska și Tipografia Laris. Experiențele trăite au fost completate de o excursie la Galați unde, pe lângă vizitarea câtorva muzee, elevii s-au bucurat de plimbarea pe faleza Dunării. Activitățile au fost apreciate de Ramona Antonie, reprezentanta Fundației SENSE Internațional România, care a vizitat școala în aceste zile și căreia elevii îi mulțumesc pentru susținere. „Împărtășesc câteva din momentele frumoase petrecute la Focșani într-o vizită de lucru la C.S.E.I „Elena Doamna”, o activitate realizată cu ocazia sărbătoririi Helen Keller, cu tinerii cu surdocecitate și deficiențe senzoriale. O întâlnire emoționantă cu pictorul Ovidiu Cloșca, care a avut amabilitatea să ne primească în atelierul lui. Lucrările lui sunt minunate și le recomand cu drag oricui îndrăgostit de artă și nu numai. A fost o zi lungă, cu îmbrățișări multe, oameni frumoși și speciali pe care îi cunosc și care sunt dedicați și devotați profesiei pe care o au și mai ales tinerii frumoși, isteți și doritori să afle ”Când Voi Fi Mare Voi FI….” Mulțumiri, Cristina Nedelcu, Ovidiu Cloșca, Ioana Cherciu, Petronela Bernovici, Gabriel Ciribașa, Lonia Popescu!”, a transmis Ramona Antonie.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

You cannot copy content of this page

× Ai o stire interesanta?