Primarul comunei Golești, social-democratul Alexandru Zar, a anunțat că anul acesta va finaliza trei proiecte mari de investiții. ,,Este vorba de noul sediu al primăriei, cu toate că are termen de finalizare în anul 2020, grădinița cu program prelungit și asfaltarea tuturor drumurilor din localitate. Sunt proiecte care vor schimba fața localității și care vor îmbunătăți activitatea administrației publice locale”, a afirmat primarul PSD Alexandru Zar.
Noul sediu al Primăriei Golești are o valoare de execuție de peste 2,2 milioane de lei. Primarul Alexandru Zar a precizat că actualul sediu al primăriei este construit în 1923 şi de atunci nu a suferit nicio reparaţie capitală, ceea ce face ca activitatea funcţionarilor în acest imobil să nu se mai facă în siguranţă. Acesta a adăugat că noul sediu va fi format din parter şi etaj, va avea birouri pentru funcţionari, o sală de şedinţe, o sală pentru oficierea de căsătorii, dar şi un spaţiu pentru arhivă.
Primăria Golești va finaliza anul acesta și lucrările de construire a unei grădinițe cu program prelungit. Lucrările constau în construirea unui imobil în cadrul căruia se vor afla trei săli de clasă, vestiar copii, cabinet medical, grup sanitar preșcolari, sală materiale curățenie, grup sanitar educatori, vestiar, cancelarie. De asemenea, în cadrul grădiniței vor funcționa și două săli afterschool. Valoarea estimată este de aproape 1,3 milioane de lei. Ambele investiții sunt realizate cu fonduri guvernamentale, prin Programul Național de Dezvoltare Locală (PNDL), etapa a II-a.
Totodată, Primăria Golești va continua un proiect de investiții ce vizează asfaltarea a 20 de străzi cu o lungime totală de 7,8 kilometri. „Așa cum am promis, vom asfalta toate străzile care în acest moment nu sunt asfaltate. Sper ca la sfârșitul acestui an toate străzile din comuna Golești să fie asfaltate”, a precizat primarul Alexandru Zar. Finanțarea este asigurată prin Agenția pentru Finanțarea Investițiilor Rurale (AFIR) în cadrul Programului Național de Dezvoltare Rurală (PNDR). Valoarea investiției este de un milion de euro. Vor fi asfaltate străzile: Fundătura Potecii, Adâncata, Matei Basarab, Mioriței, Mugur, Pionieri, Șoseaua Națională, Tineretului, Căprioarei, Ceahlău, Vergului, Teiului, Florilor, Victoriei, Spiru Haret, Foișor, Vasile Alecsandri, Aurel Vlaicu, Crinului, Pășunii – asimilat DC 212.
Material comandat de PSD Vrancea. Cod mandatar financiar 41190008