Ediția: Sâmbătă 27 iulie 2024. Nr. 6679
Ediția: Sâmbătă 27 iulie 2024. Nr. 6679

Botez în familia medicului stomatolog Andrei Marinescu

Doctorul stomatolog Andrei Marinescu, care profesează alături de fratele său geamăn, Radu Marinescu, la un cabinet situat lângă Școala Ștefan cel Mare din Focșani, își va boteza astăzi fetița. Micuța Carla-Elena este rodul iubirii dintre dr. Andrei Marinescu și aleasa inimii sale, Larisa. Cei doi s-au căsătorit în luna iulie a anului 2016. Originară din Galați, soția sa este medic specialist Ortodonție și Ortopedie Dento-Facială și colaborează cu diverse cabinete din oraș, dar și din Galați, Bacău sau Ploiești.  Ritualul sfânt al botezului va avea loc la ora 17:00, în biserica Ovidenia-Armeni din municipiul Focșani, iar nași vor fi George și Oana Dumitrache. Petrecerea va avea loc la Restaurantul Valentino-Events.

Andrei și Radu Marinescu au terminat Facultatea de Medicină Dentară din cadrul Universității de Medicină și Farmacie „Grigore T. Popa” din Iași, în 2012, apoi au făcut rezidențiatul la Spitalul „Sf. Spiridon” din capitala Moldovei. Andrei Marinescu este medic specialist protetică dentară, iar Radu Marinescu – medic specialist ortodonție și ortopedie dento-facială. Cei doi sunt frații medicului primar Bogdan Marinescu, specialist ORL, șef al Compartimentului ORL din cadrul Spitalului Județean de Urgență „Sfântul Pantelimon” Focșani.

2 COMENTARII

  1. Felicitari pentru eveniment ! Despre faptele fratilor medici se aud prin targ numai lucruri frumoase, iar cei care au apelat la serviciile medicale oferite vorbesc frumos despre felul cum au fost primiti si tratati.Cu astfel de caractere se poate mandri si judetul nostru.Inca o data multa sanatate micutei Carla-Elena alaturi de parinti cu ocazia acestui eveniment al increstinari!

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

You cannot copy content of this page

× Ai o stire interesanta?