Kit Harington a dezvăluit finalul „Game Of Thrones” unui prieten care nu a urmărit serialul – pentru că simţea că trebuie să se elibereze de o povară, relatează vineri Press Association. Actorul, care îl interpretează pe Jon Snow în serialul HBO, a declarat că i-a dezvăluit secretul prietenului său James, care începuse să urmărească seria însă a adormit în timpul primului episod.
Harington, 32 de ani, a afirmat că a simţit nevoia să spună cine va conduce Westeros din cauza „intensităţii” de a trebui să ţină secret finalul serialului. „Intensitatea de a termina ceva de genul asta şi de a nu putea spune nimănui este foarte grea. A fost prea mult, aşa că i-am spus unei persoane – prietenului meu James, care nu se uită la serial şi care a adormit la primul episod din primul sezon”, a declarat Kit Harington. „Ştiam atunci că nu era deloc interesat de ceea ce fac. Am băut ceva împreună într-o seară şi i-am spus totul despre cum se termină serialul. Nu ar fi putut arăta mai puţin interesat nici dacă ar fi încercat”, a mai spus vedeta din „Game Of Thrones”.
Şi alte vedete au încercat să păstreze secretul în legătură cu finalul seriei. Sophie Turner, care interpretează personajul Sansa Stark, a declarat că logodnicul ei, Joe Jonas, ştie cum se termină serialul, însă are ordine stricte să nu dezvăluie secretul.