Ediția: Duminică 8 Iunie 2025 Nr. 6894

Avertisment de la CNCD pentru Consiliul Local Focșani

Consiliul Local Focșani a primit un avertisment din partea Consiliului Național pentru Combaterea Discriminarii (CNCD) din cauza condițiilor impuse la acordarea locuințelor sociale din municipiu. Cei din CNCD consideră că este discriminare introducerea pe lista criteriilor, a condiției prin care solicitanții de locuință nu trebuie să aibă datorii la bugetul local. Adresa trimisă de CNCD prin care sunt informați aleșii locali despre această situație a fost discutată la ședințele de comisii, dar și în cadrul ședinței de ieri a Consiliului Local. Așa cum era de așteptat, consilierii locali nu au fost de acord cu punctul de vedere al CNCD. Consilierii au arătat că nu poate fi acordată o locuință unei persoane care nu are posibilități să o întrețină. Practic, s-ar ajunge din nou în situația de la G2, blocul reabilitat la începutul anilor 2000 și transformat într-o ruină după zece ani.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

You cannot copy content of this page

× Ai o stire interesanta?