Ediția: Joi 2 Mai 2024. Nr. 6616
Ediția: Joi 2 Mai 2024. Nr. 6616

GALERIE FOTO: Karate SKDUN – CSM Focșani 2007 va avea cinci sportivi la Campionatul European din Muntenegru

 

  • La Campionatul Național, karatiștii focșăneni au câștigat o medalie de aur, opt medalii de argint și 14 medalii de bronz

          Campionatul național de karate SKDUN care a avut loc la Izvorani sâmbătă, 2 martie și duminică, 3 martie, s-a încheiat cu o frumoasă recoltă de medalii pentru sportivii focșăneni de la CSM 2007 și CS Satori. Karatiștii pregătiți de sensei Daniel Fusaru și sempai Marius Pahoni au câștigat o medalie de aur, opt medalii de argint și 14, de bronz.

A devenit campion al României la sanbon kumite copii 1 Andrei Chelaru, iar vicecampioni naționali Cosmin Oprea, la kata și kumite copii 2, Eduard Vultureanu, la kata copii 2, Denisa Clopotaru, la sanbon kumite copii 2, George Dochioiu, la kumite seniori +87 kg., sensei Daniel Fusaru, la kata seniori, Sebastian Condruz, la kumite -55 kg. și Ștefan Gotu la kumite +75 kg. juniori.

Au terminat Campionatul Național pe locul al treilea, cu medalii de bronz, Eduard Clopotaru, la kata copii 1, Tudor Necula, la kata și ippon kumite copii 1, Eduard Vultureanu, la sanbon kumite copii 2, Vlad Balaș ,la kata copii 3, Andrei Ungureanu la kata copii 3, Alexandru Radu, la kumite copii 3, Rareș Faghiura, la kumite copii 3, Raluca Pop, la 3 kata și 3 kumite -42 kg minicadeți, Sebastian Condruz, la kata cadeți, Alexandru Racoviță. la kumite – 60 kg., Irina Paraschiv la kumite + 53 kg.

Rezultatele la Campionatul Național au constituit criteriu de selecție pentru participarea la Campionatul European de karate SKDUN din Muntenegru, din perioada 11-15 aprilie. Vor reprezenta România de la CSM Focșani 2007 Daniel Fusaru, George Dochioiu, Irina Paraschiv, Alexandru Racoviță și Andrei Ungureanu.

De la cele doupă cluburi focșănene au mai avut evoluții bune Eusebiu Velisar, Cristi Pop, Victor Ștefănescu, Lian Ioniță, Alexandros Arbănaș, Daniel Mihai și George Popa, ”chiar dacă nu au câștigat medalii”, așa cum a precizat sensei Daniel Fusaru.

La Campionatul Național au concurat 700 de sportivi de la 39 de cluburi.

După concurs, sensei Daniel Fusaru și-a felicitat elevii și a adresat mulțumiri Consiliului Local și Primăriei Municipiului Focșani pentru susținere și părinților ”pentru înțelegere și susținere”!

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

You cannot copy content of this page

× Ai o stire interesanta?