Ediția: Sâmbătă 14 Iunie 2025 Nr. 6898

Continuă lucrările la proiectul Vranceaqua etapa a II-a

Au foat reluate lucrările la șapte din cele zece contracte de lucrări din cadrul proiectului Vranceaqua etapa a II-a, derulat de administrația județeană. Lucrările din cadrul acestui proiect se vor derula în perioada 2018-2022, în 38 de localităţi din Vrancea cu peste 200 mii de locuitori în total. Directorul societății CUP SA Focșani, Gheorghe Vasilescu, a declarat că lucrările au fost reluate încă din data de 20 ianuarie, iar în prezent se lucrează la toate cele șapte proiecte la care au fost semnate contractele de lucrări. „Lucrările la proiectul Vranceaqua, etapa a II-a, au fost reluate încă din data de 20 ianuarie de către toate firmele care au câștigat licitațiile, respectiv societățile Hidroconstrucția SA, Vega 93 SRL, Lemacons SRL, Tancrad SRL. Practic, în acest moment se lucrează la toate cele șapte proiecte la care au fost semnate contractele de lucrări. Estimăm ca anul acesta să fie realizat un volum mare din totalul de lucrări ce trebuie executate“, a afirmat Gheorghe Vasilescu.

Proiectul „Extinderea și modernizarea sistemului de alimentare cu apă și canalizare, județul Vrancea – Vranceaqua, etapa a II-a”, cunoscut sub numele de Vranceaqua, este finanțat în cadrul Programului Operațional Infrastructură Mare. Proiectul cuprinde 10 contracte de lucrări, la sistemul de alimentare cu apă și la sistemul de canalizare din mai multe localități din județul Vrancea. La sistemul de alimentare cu apă lucrările se vor implementa în 19 UAT-uri, după cum urmează: Focșani, Adjud, Panciu, Odobești, Mărășești, Bolotești, Dumbrăveni, Gugești, Homocea, Jariștea, Obrejița, Slobozia Bradului, Ruginești, Sihlea, Soveja, Străoane, Suraia, Tâmboiești, Tulnici (Lepșa – Greșu). La sistemul de canalizare, lucrările se vor implementa în 35 UAT-uri, după cum urmează: Focșani, Golești, Câmpineanca, Gologanu, Milcovu, Răstoaca, Vânători, Cotești, Cârligele, Adjud, Ruginești, Mărășești, Odobești, Vârteșcoiu, Broșteni, Jariștea, Bolotești, Panciu, Străoane, Gugești, Urechești, Popești, Dumbrăveni, Bordești, Slobozia Bradului, Tâmboiești, Obrejița, Sihlea, Măicănești, Biliești, Suraia, Vulturu, Nănești, Tătăranu și Tulnici (Lepșa – Greșu).

Vor fi realizate rețele de apă și canalizare, vor fi construite stații de pompare a apelor uzate, dar și stații de epurare a apelor uzate. În total, Compania de Utilități Publice SA Focșani a scos la licitație zece contracte subsecvente proiectului Vranceaqua. Președintele Consiliului Județean, Marian Oprișan, a arătat că în Vrancea s-au investit foarte mulți bani pentru rețelele de canalizare, extinderea rețelelor de apă, pentru modernizarea Uzinei de apă din județ. „Am pus la punct, împreună cu Compania de Utilități Publice, programul Vranceaqua, cum îl numim noi. Prima etapă a acestui program, în valoare de 100 milioane euro, a fost finalizată. A fost finalizat cu succes, în ciuda afirmațiilor unora sau altora dintre cârcotași. Etapa întâi a constat în lucrări de anvergură la nivelul municipiului Focșani, comunelor Golești, Cîmpineanca, municipiului Adjud, orașelor Panciu, Odobești și Mărășești. Lucrările au constat în alimentări de apă și canalizare, inclusiv cinci stații de epurare absolut noi. Beneficiarii acestei prime etape sunt 130 mii de persoane din Vrancea. Aceștia beneficiază în acest moment de cele mai bune servicii de apă și canalizare la nivelul județului Vrancea”, a spus președintele Consiliului Județean.

          Marian Oprișan a adăugat că, împreună cu directorul CUP Focșani, Gheorghe Vasilescu, au fost făcute toate eforturile pentru a finanța etapa a doua a proiectului Vranceaqua prin Programul Operațional de Infrastructură Mare (POIM). „Investițiile pentru asigurarea apei curente și a rețelelor de canalizare în localitățile județului au fost și sunt o prioritate pentru mine, în calitate de președinte al Consiliului Județean și de președinte al Asociației de Dezvoltare Intercomunitară Vranceaqua. În această calitate am făcut toate demersurile și am obținut finanțările necesare pentru ca, până la finalul anului 2022, Vrancea să aibă un standard modern de apă și canalizare. Iată că proiectele pe care le-am anunțat cu ani în urmă încep să devină realitate și prin aceasta dorim să creștem calitatea vieții vrâncenilor. Aceste proiecte situează Vrancea printre cele mai evoluate județe din țară din punct de vedere al alimentării cu apă și al canalizării. Sunt primele contracte de lucrări care sunt semnate în România în cadrul Programului Operațional de Infrastructură Mare”, a spus președintele Consiliului Județean, Marian Oprișan.

 

Vranceaqua etapa a II-a, exemplu la nivel național

Președintele Consiliului Județean Vrancea a precizat că Vranceaqua etapa a II-a este un exemplu la nivel național. „«Extinderea și modernizarea sistemului de alimentare cu apă și canalizare, Județul Vrancea – etapa a II-a » este un exemplu la nivel național, fiind primul proiect de acest gen implementat în România, finanțat în cadrul Programului Operațional Infrastructură Mare. Este un proiect ambițios, de amploare, prin care un mare număr de vrânceni vor beneficia de apă curentă și canalizare la standarde europene. Perioada de implementare a proiectului regional este de 4 ani, între 2018 – 2022, iar valoarea totală a investiției este de  941 milioane de lei, respectiv 207 milioane de euro. 85% din această sumă este asigurată din fonduri europene, iar restul din subvenții de la bugetul de stat și din contribuții de la bugetul local“, a mai arătat președintele Marian Oprișan.

 

Prima etapă a proiectului Vranceaqua a fost finalizată

În prima etapă a proiectului Vranceaqua au fost finalizate lucrările de alimentare cu apă în Focșani, Adjud, Odobești, Panciu și Mărășești, dar și în comunele Homocea, Golești și Cîmpineanca. Totodată, au fost reabilitate rețele de distribuție apă cu o lungime totală de 94.279 ml, au fost extinse rețelele de distribuție a apei potabile cu 67.852 ml, a fost construită o staţie de repompare a apei potabilă şi au fost realizate patru gospodării de apă. De asemenea, în ceea ce priveşte sistemul de canalizare, în localităţile Focșani, Adjud, Odobești, Panciu, Mărășești, Golești și Cîmpineanca au fost reabilitate rețele de canalizare cu o lungime totală de 31.723 ml şi au fost extinse rețelele canalizare cu 144.321 ml. Totodată au fost realizate 18 staţii de pompare a apelor uzate şi au fost introduși în sistem peste 24.500 metri liniari de conductă de refulare. Practic, lucrările de investiţii de alimentare cu apă şi canalizare sunt finalizate şi funcţionale. Lucrările la Focșani au costat 49.861.932, 63 lei, la Golești 9.797.932,8 lei, la Cîmpineanca 4.355.224,45 lei, la Adjud 24.961.944,58 lei, la Odobești 34.155.705,15 lei, la Panciu 30.734.543,77 lei,la  Mărășești 17.470.142, 26 lei, iar la Homocea 8.766.355,42 lei.

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

You cannot copy content of this page

× Ai o stire interesanta?