Ediția: Vineri 3 Mai 2024. Nr. 6617
Ediția: Vineri 3 Mai 2024. Nr. 6617

Școala 3 din Focșani va purta numele scriitoarei Oana Diana Renea

Școala gimnazială nr 3 din Focșani va purta denumirea scriitoarei focșănene Oana Diana Renea. Decizia va fi luată în ședința extraordinară de astăzi a Consiliului Local Focșani. Inițiativa de schimbare a denumirii școlii a venit din partea unității școlare. Inițial, prima decizie a fost luată de Consiliul de administrație al Școlii Gimnaziale 3 din Focșani, în ședința din 26 octombrie 2018, în urma consultării consiliului profesoral al unități de învățământ. Ulterior, a fost înaintată o solicitare către Primăria Focșani pentru ca modificarea să fie aprobată prin Consiliul Local. Scriitoarea pentru copii Oana Diana Renea a trăit, a învățat și s-a stins din viață în municipiul Focșani și este autoarea a nouă cărți destinate micilor cititori, dar și a unui valoros volum pentru adolescenți și adulți „Întuneric și lumină”, în care scriitoarea își exprimă tot tragismul din sufletul său. De mică a iubit animalele, gâzele și florile, ceea ce se vede și în poeziile sale. Poetă valoroasă, a fost remarcată de scriitorii Ana Blandiana și Gheorghe Zarafu, și poate va sta, pe merit, alături de condeiele măiestre ale scriitoarelor pentru copii din literatura română”, se arată în raportul atașat proiectului de hotărâre.

Deja, Secția pentru copii și tineret a Bibliotecii Județene „Duiliu Zamfirescu” îi poartă numele scriitoarei focșănene iar concursul de creație literară „Oana Diana Renea” Focșani este la a patra ediție. Informații detaliate despre scriitoarea focșăneană pot fi obținute pe pagina de web dedicată acesteia, www.oanadianarenea.ro. Oana Diana Renea a primit în 1983 Premiul pentru poezie al „Revistei noastre“, în cadrul Salonului Literar Dragosloveni, a publica versuri în „Revista noastră” și „Jurnalul de Vrancea”. În 1993 îi apare primul volum de poezii pentru copii, „Mițisor și Azorel –  povești hazlii c-o pisică și-un cățel”. Au urmat volumele „Azorel, cățel hoinar”, „Eu eram o floare, tu erai o gâză…”, „Poems and riddles” (Poezii și ghicitori). În 2010 apare postum volumul „Întuneric și lumină”. Cartea destinată adulților a fost scoasă sub îndrumarea profesorului Victor Renea, tatăl scriitoarei, director al Bibliotecii Județene în perioada 1966-2000.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

You cannot copy content of this page

× Ai o stire interesanta?