Ediția: Sâmbătă 1 iunie 2024. Nr. 6639
Ediția: Sâmbătă 1 iunie 2024. Nr. 6639

Atenție la ARTIFICII! Pedepse cu ÎNCHISOAREA sau amendă

ACŢIUNEA „FOC DE ARTIFICII”

Poliţiştii Inspectoratului de Poliţie Judeţean Vrancea desfășoară acţiunea organizată la nivel naţional  „FOC DE ARTIFICII”, pentru verificarea legalităţii operaţiunilor cu articole pirotehnice.

Începând cu data de 19 noiembrie 2018, poliţiştii Inspectoratului de Poliţie Judeţean Vrancea acţionează pentru prevenirea oricăror evenimente negative generate de nerespectarea legislaţiei privind obiectele pirotehnice.

Scopul acţiunii este creşterea siguranţei cetăţeanului, prin activităţile de prevenire şi combatere a evenimentelor negative (răniri de persoane, incendii sau distrugeri de bunuri) generate de nerespectarea prevederilor legale care reglementează deţinerea, comercializarea, importul, depozitarea şi folosirea articolelor pirotehnice de persoanele fizice şi juridice în perioada sărbătorilor de iarnă 2018/2019.

În acest sens, sub coordonarea Serviciului Arme, Explozivi şi Substanţe Periculoase, până la data de 7 ianuarie 2019, polițiștii vor efectua acţiuni şi controale, atât la societăţile comerciale autorizate să desfăşoare operaţiuni cu articole pirotehnice, cât şi în zona pieţelor, târgurilor sau centrelor comerciale, la persoanele fizice și juridice neautorizate, care comercializează ambulant articole pirotehnice. Activitățile beneficiază şi de sprijinul polițiștilor de ordine publică şi investigare a criminalității economice.

În paralel cu activităţile de control ce sunt efectuate, în această perioadă, este derulată şi o campanie preventivă care are ca scop informarea cetăţenilor în legătură cu riscurile la care se expun în cazul în care deţin ilegal sau folosesc, în mod necorespunzător, obiecte cu conţinut exploziv. Cetățenilor le sunt făcute recomandări utile siguranţei lor şi le sunt puse la dispoziţie materiale informative.

 

Astfel, (vineri), 7 decembrie a.c., polițiștii Secției 3 Poliției Rurală Vidra au desfășurat activități de prevenire în cadrul Planului de Acțiune “Foc de Artificii” și le-au prezentat elevilor Liceului ”Simion Mehedinți” aspecte legislative privind clasificarea articolelor pirotehnice, limitele de vârstă a persoanelor privind punerea la dispoziție a articolelor pirotehnice pe piață, situațiile în care este interzisă folosirea articolelor pirotehnice.

 

Poliţiştii reamintesc că este interzisă deţinerea, utilizarea şi vânzarea către publicul larg a articolelor pirotehnice de divertisment din categoriile F2, F3 şi F4, a articolelor pirotehnice de scenă (T1 şi T2) şi a altor articole pirotehnice din categoria P2 (care sunt destinate manipulării ori utilizării exclusiv de către pirotehnicieni), din motive de ordine și siguranţă publică, securitate şi pentru protecţia mediului.

Articolele pirotehnice de divertisment din categoria F1 (articole pirotehnice de divertisment care prezintă un risc foarte scăzut şi un nivel de zgomot neglijabil, destinate utilizării în spaţii restrânse, inclusiv articolele pirotehnice de divertisment destinate utilizării în interiorul clădirilor)  pot fi puse la dispoziţie pe piaţă numai persoanelor care au împlinit vârsta de 16 ani.

În conformitate cu legislația în vigoare, este permisă organizarea de jocuri cu articole pirotehnice de divertisment din categoriile F3 şi F4 numai în condiţiile în care există acordul primăriei, al inspectoratului pentru situaţii de urgenţă judeţean şi avizul inspectoratului de poliţie judeţean pe a cărui rază se execută jocurile respective.

 

În conformitate cu prevederile articolul 37 din Legea 126/1995 privind regimul materiilor explozive, orice operaţiune cu articole pirotehnice, efectuată fără drept, constituie infracţiune şi se pedepseşte cu închisoare de la 3 luni la un an sau cu amendă.

De asemenea, comercializarea articolelor pirotehnice din categoriile 1 şi P1 (altele decât cele de divertisment şi articolele pirotehnice de scenă, care prezintă un risc scăzut) către persoane care nu au împlinit vârsta de 18 ani, precum şi comercializarea către publicul larg a articolelor pirotehnice destinate a fi utilizate de către pirotehnicieni, constituie infracţiuni şi se pedepsesc cu închisoare de la 3 luni la un an sau cu amendă.

 

Totodată, folosirea articolelor pirotehnice se poate face de către persoanele autorizate numai cu luarea măsurilor de protejare a persoanelor, bunurilor materiale, animalelor şi a mediului şi cu respectarea următoarelor prevederi:

  1. a) între orele 24.00 şi 06.00, cu excepţia evenimentelor de interes local, naţional sau internaţional, în baza aprobării autorităţilor locale;
  2. b) la o distanţă mai mică de 50 de metri de construcţiile de locuinţe cu până la 4 niveluri şi la mai puţin de 100 de metri faţă de cele cu peste 4 niveluri;
  3. c) la o distanţă mai mică de 500 de metri de instalaţiile electrice de înaltă tensiune, de locurile de depozitare şi livrare a combustibililor lichizi sau solizi, de instalaţiile de gaze.
  4. d) la o distanță mai mică decât cea prevăzută de reglementările în vigoare pentru obiectivele chimice și petrochimice ori pentru alte obiective care prezintă pericol de incendiu sau explozie;
  5. e) în locurile în care există riscul producerii de alunecări de teren, avalanșe sau căderi de pietre;
  6. f) pe drumurile publice deschise circulației rutiere, pe aleile pietonale și în spațiile deschise cu aglomerări de persoane;
  7. g) la o distanță mai mică de 500 de metri de păduri.

 

Articolele pirotehnice sunt imprevizibile şi periculoase! Folosirea lor necesită control şi supraveghere, dar şi responsabilitate sporită în ceea ce ţine de respectarea condiţiilor esenţiale de securitate. Înainte de a folosi produsele pirotehnice, studiaţi atent instrucţiunile şi măsurile de securitate indicate pe ambalajul produsului. Supravegheați copiii cu atenţie, deoarece aceştia pot fi expuşi incidentelor survenite în urma folosirii necorespunzătoare a obiectelor de distracţie pe bază de amestecuri pirotehnice.

 

          Vă recomandăm să folosiţi cu multă atenţie articolele pirotehnice, pentru a evita producerea unor incendii ori vătămări corporale care ar putea să umbrească frumuseţea sărbătorilor de iarnă!

 

Biroul de presă al IPJ Vrancea

7 decembrie 2018

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

You cannot copy content of this page

× Ai o stire interesanta?