Ediția: Vineri 3 Mai 2024. Nr. 6617
Ediția: Vineri 3 Mai 2024. Nr. 6617

Tradiţionalul brad de Crăciun a fost instalat în Piaţa Sf. Petru de la Vatican

Un brad-roşu dintr-o pădure din nord-estul Italiei a fost instalat joi în Piaţa Sf. Petru din Roma pentru a deveni tradiţionalul pom de Crăciun al acestui emblematic loc al catolicismului, relatează AFP. Bradul va fi iluminat cu ghirlande de lumini cu consum redus de energie, care vor fi aprinse la 7 decembrie. „Pentru mine este nostim, deoarece vin din Australia, unde sărbătorim Crăciunul pe plajă”, a declarat Peter, un turist australian care s-a declarat „privilegiat să vadă acest minunat brad de Crăciun”.

Patru artişti – un american, un rus, un olandez şi un ceh – au început să sculpteze tradiţionala iesle de Crăciun într-o piramidă de 700 tone de nisip, un cadou venit tot din nordul ţării, din regiunea munţilor Dolomiţi. Ieslea Nativităţii se va reliefa puţin câte puţin în următoarele două săptămâni, dar va fi acoperită cu o prelată până la inaugurarea oficială, la 7 decembrie. Tehnica sculpturii se va face urmând regulile unei vechi tradiţii din oraşul Jesolo, în apropiere de Veneţia.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

You cannot copy content of this page

× Ai o stire interesanta?