Peste 243.000 de persoane au fost angajate în primele zece luni ale anului în curs prin intermediul Agenţiei Naţionale pentru Ocuparea Forţei de Muncă (ANOFM), cele mai multe fiind din categoria celor cu studii liceale, iar cele mai puţine, respectiv circa 10%, au studii universitare, informează miercuri instituţia. Un clasament al judeţelor cu cele mai multe persoane angajate arată că Bucureşti ocupă primul loc (18.270), urmat de judeţele Timiş (17.851), Suceava (14.976), Neamţ (11.668) şi Iaşi (10.320). „Ca urmare a implementării Programului Naţional de Ocupare a Forţei de Muncă, prin intermediul ANOFM, în primele zece luni ale anului 2018 au fost încadrate 243.628 persoane. Din totalul persoanelor ocupate până la data de 31 octombrie 2018, 88.151 au peste 45 de ani, 62.349 au vârsta cuprinsă între 35 şi 45 de ani, 52.083 au între 25 şi 35 de ani, iar 41.045 sunt tineri sub 25 de ani (dintre care 22.447 tineri NEET)”, se arată într-un comunicat al ANOFM, remis miercuri AGERPRES.
Cele mai multe persoane încadrate sunt de sex masculin (138.182), numărul femeilor fiind de 105.446. În funcţie de rezidenţă, 132.629 persoane angajate în perioada de referinţă provin din mediul urban, iar 110.999 persoane sunt din mediul rural. Nivelul de pregătire al persoanelor pentru care a fost identificat un loc de muncă arată că cele mai multe au studii liceale (76.283), profesionale (57.793), gimnaziale (54.406), în timp ce 24.743 au studii universitare. „Din numărul total de persoane încadrate prin intermediul ANOFM în primele zece luni ale anului 2018, 149.035 (61,17%) fac parte din categoria celor greu sau foarte greu ocupabile. Precizăm că încadrarea într-o categorie de ocupabilitate se realizează ca urmare a activităţii de profilare a persoanelor înregistrate în evidenţele ANOFM”, se precizează în comunicat.
Pentru integrarea pe piaţa muncii, persoanele aflate în căutarea unui loc de muncă înregistrate în baza de date a agenţiei teritoriale pentru ocuparea forţei de muncă în a cărei rază au domiciliul sau reşedinţa beneficiază de pachete personalizate de măsuri active prevăzute de Legea nr.76/2002 privind sistemul asigurărilor pentru şomaj şi stimularea ocupării forţei de muncă, modificată şi completată. În primele zece luni ale anului 2018, numărul persoanelor care au beneficiat de asistenţă pentru înregistrarea în evidenţă ca persoane în căutare de loc de muncă, în vederea asigurării protecţiei sociale privind acordarea indemnizaţiei de şomaj sau cuprinderea în măsuri active, a fost de 509.691 persoane.