Ediția: Joi 9 Mai 2024. Nr. 6619
Ediția: Joi 9 Mai 2024. Nr. 6619

Manifestări speciale de 1 Decembrie în Piața Unirii din Focșani

Consiliul Județean, în parteneriat cu Guvernul României, va organiza un eveniment special dedicat Centenarului Marii Uniri de la 1918. Președintele Consiliului Județean, Marian Oprișan, a anunțat la ședința ordinară de vineri că, prin evenimentele care vor avea loc în Piața Unirii, cetățenii județului Vrancea vor fi pe harta sărbătoririi centenarului românesc. Proiectul manifestărilor a fost scris de Consiliul Județean și a obținut o finanțare de la Ministerul Culturii, prin Departamentul Centenar. Denumit „Momente artistice și evocatoare dedicate Centenarului Marii Uniri de la 1918”, proiectul are o finanțare de un milion de lei, suma fiind introdusă în bugetul județului la rectificarea care a avut loc vineri. Președintele Consiliului Județean, Marian Oprișan, a spus că programul va fi un triplex, care începe cu Mica Unire de la Focșani și celelalte acțiuni pregătite de autoritățile județene, în transmisiune directă la televiziunea națională. Ulterior programul va continua cu manifestările de la București și cu  evenimentele care vor avea loc la Alba Iulia. Bineînțeles că singura opoziție a venit din partea consilierilor liberali.

          „În municipiul Focșani, în județul Vrancea, la 1 Decembrie, anul când sărbătorim Centenarul Unirea și făuririi statului național unitar român, noi, Consiliul Județean în colaborare cu Guvernul României am luat decizia și am primit toată înțelegerea pentru ca în România să se desfășoare un triplex. Nu putem vorbi de 1 Decembrie 1918 fără să vorbim despre 24 Ianuarie 1859, fără să vorbim de Primul Război Mondial și cei 330 mii de români care și-au jertfit viața pentru reîntregirea neamului românesc. Eu îmi doresc acest lucru iar majoritatea Consiliului Județean, cu sau fără votul dumneavoastră, va fi de acord ca să cinstim așa cum trebuie și așa cum merită toți cei care și-au jertfit viața pentru ca noi, astăzi, să putem discuta liberi în această sală, ca și copiii noștri să trăiască liberi, să învețe, să meargă la școală, ca toți cetățenii să își desfășoare viața într-o țară liberă și demnă, așa cum este România astăzi. Cu toate perspectivele ei de dezvoltare și prosperitate ulterioară pentru că la un moment dat va trebui și noi să recuperăm handicapul pe care l-am avut din cauza celor 50 de ani de comunism pe care România a trebuit să îi suporte din cauza tancurilor sovietice, a spus președintele Consiliului Județean, Marian Oprișan.

Suma este doar pentru a sărbători, așa cum trebuie, Ziua Națională și împlinirea Centenarului Marii Uniri, a precizat și directorul Muzeului Vrancei, Horia Dumitrescu, care le-a spus consilierilor liberali ca, atunci când fac aprecieri asupra evenimentelor, să participe la acestea înainte de a-și exprima opiniile. Nu vreau să jignesc dar intră în joc priceperea, cultura, pregătirea fiecăruia dintre noi, a spus directorul Muzeului. Acesta a adăugat că, la manifestările care vor avea loc, vor fi prezentate și informări despre sumele cheltuite de autorități la împlinirea a zece ani de la Marea Unire și se va putea face o comparație. De altfel, directorul Muzeului a arătat că, la 1859, sumele cheltuite de autoritățile din Focșani pentru iluminarea orașului la sosirea domnitorului Alexandru Ioan Cuza s-au ridicat la șase mii lei, o sumă imensă pentru acea perioadă.

De asemenea, prezent la ședința Consiliului Județean, primarul Cristi Misăilă i-a asigurat pe consilierii județeni că lucrările de reabilitare a monumentului din Piața Unirii vor fi finalizate până la sfârșitul lunii noiembrie. Edilul a arătat că întârzierea în reabilitarea monumentului din Piața Unirii a fost cauzată de obținerea unor avize necesare din partea singurului specialist în rezistența monumentelor istorice din România și a precizat că firma care execută lucrările are în portofoliu reabilitarea Arcului de Triumf din capitală.

Președintele Consiliului Județean, Marian Oprișan, le-a cerut liberalilor să termine cu populismele despre evenimentele organizate în Focșani și Vrancea. Fie că este vorba de momentele evocatoare precum Vrancea Eroică și celelalte acțiuni dedicate Centenarului, fie că este vorba de Festivalul Internațional al Viei și Vinului Bachus sau alte manifestări similare, acțiunile se bucură de susținerea vrâncenilor. Peste 80 % din cetățenii județului Vrancea, din cercetările sociologice, sunt de acord cu aceste lucruri. Atât timp cât cetățenii își doresc aceste lucruri, eu voi fi primul care voi sprijini această abordare în beneficiul cetățenilor. Viața nu înseamnă numai grija zilei de mâine, nu înseamnă că trebuie să stăm în întuneric. Viața înseamnă și muzică, poezie. Dacă mergi în orașele de Italia sunt organizate diferite evenimente, cântă tot felul de formații iar oamenii comunităților participă la ele. De ce să ni se interzică nouă, din populism și rea credință, ceea ce alți cetățeni desfășoară în țările în care trăiesc? Numai așa, pentru că vrem să părem grijulii față de banul public?, a spus Marian Oprișan.

1 COMENTARIU

  1. Sa vedem domnule Presedinte al CJ Vrancea cum va ocupati de toate structurile cadrelor militare in rezerva si retragere din acest judet. Trimiteti invitatii de participare la toate structurrile asociatilor cadrelor militare in rezerva si retragere, ca FIECARE AM AVUT O CONTRIBUTIE LA SLUJIREA TARII???!!!!

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

You cannot copy content of this page

× Ai o stire interesanta?