Ediția: Joi 25 aprilie 2024 Nr. 6612
Ediția: Joi 25 aprilie 2024 Nr. 6612

Baschet, Cupa României – Va fi spectacol în Sala Polivalentă!

Focșaniul a intrat în rândul orașelor cu echipă de bună calitate de baschet seniori. Iar dovada va fi făcută în această seară (sâmbătă), de la ora 19,00, când este programat să înceapă partida retur din prima manșă a Cupei României, dintre CSM Focșani 2007 și CSM Sighetu Marmației. Primul joc a fost miercuri, 26 septembrie, la Sighetu Marmației, unde formația locală, din al doilea nivel valoric al Ligii Naționale s-a impus cu 85-72 în fața unei echipe a Focșaniului aflată la primul său meci oficial.

Diferența din tur nu este insurmontabilă pentru gazde, chiar dacă baschetbaliștilor antrenați de profesorii Petruț Mihai și Florin Munteanu nu le va fi ușor să-și depășească adversarii cu mai mult de 13 puncte! Indiferent de rezultat, însă, în Polivalenta focșăneană va fi în această seară un frumos spectacol sportiv. În teren se vor afla cinci jucători americani – Cameron Cornelius și Kyle Kilgore, la gazde, Allan Ralph Thomas, Gregory Joseph Edwards Jr și Joshua Deon Turner, la oaspeți, prin definiție baschetbaliști spectaculoși. Pentru Sighetu Marmației mai joacă și doi sârbi, ca și alți jucători valoroși, între care și Lucian Țibârnă, cel crescut ca baschetbalist adevărat la Focșani sub îndrumarea rebutabilor antrenori Petruț Mihai și regretatul Mircea Petrișor. Iar în lotul CSM 2007 se află conducătorul de joc al Naționalei României la Campionatul European din 2017, Cătălin Petrișor, experimentații Constantin Amariței, Sergiu Pop, foști internaționali de seniori, Alin Olaru, fost internațional de juniori, precum și o serie de talentați tineri și foarte tineri jucători.

Lotul cu care CSM Focșani 2007 a început sezonul oficial 2018-2019 este alcătuit din Cătălin Petrișor, Cornelius Cameron, Kyle Kilgore, Constantin Amariței, Sergiu Pop, Alin Olaru, Andrei Neguroiu, Ionuț Neguroiu, Octavian Toma, Teodor Crăciun, Denis Miron, Alexandru Bratosin, Bogdan Clipa, Alexandru Duță, Rareș Cristea, David Antonescu.

Echipa este antrenată de Petruț Mihai și Florin Munteanu, iar preparator fizic este Marius Batog.

          Monitorul de Vrancea le urează bun venit ca echipă de baschet seniori în Focșani și le dorește un sezon început cu un frumos succes în această seară când pot promova în turul al doilea al Cupei României!    

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

You cannot copy content of this page

× Ai o stire interesanta?