Ediția: Vineri 25 Iulie 2025 Nr. 6928

Bulgaria: Accident rutier soldat cu cel puţin 16 morţi

Un accident de autocar a făcut sâmbătă după-amiază 16 morţi pe un drum cu serpentine din apropiere de Svoghe, localitate din nord-vestul Bulgariei, a anunţat ministrul de interne, Valentin Radev, citat de AFP. Sosit la locul accidentului, la 57 de kilometri nord de Sofia, Valentin Radev a declarat că „13 persoane au murit pe loc şi alte trei din cauza rănilor”. „Alte 26 de persoane sunt rănite”, dintre care trei în stare gravă, a adăugat el. Pe o ploaie torenţială, autocarul care transporta turişti bulgari după vizita la o mănăstire a părăsit carosabilul şi s-a prăbuşit în albia râului Iskar, un afluent al Dunării.

Patru maşini au fost lovite, dar pasagerii lor nu au fost răniţi, a precizat poliţia. Autocarul fabricat în 2001 care transporta 33 de membri ai unui club de pensionari nu a fost supus controlului tehnic periodic, cum ar fi trebuit, la începutul lui august, a explicat viceministrul transporturilor Anghel Popov. Guvernul bulgar a decretat zi de doliu naţional pentru luni. Cea mai săracă ţară a Uniunii Europene, cu o reţea rutieră prost întreţinută şi un parc de maşini depăşit, Bulgaria înregistrează anual mii de morţi din cauza accidentelor rutiere, mai scrie AFP.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

You cannot copy content of this page

× Ai o stire interesanta?