Ministerul Educației Naționale a pus în consultare publică, joi, un proiect de Hotărâre de Guvern care prevede majorarea cuantumului sprijinului financiar acordat beneficiarilor Programului național de protecție socială „Bani de liceu”, precum și plafonul venitului/ membru de familie care nu a fost modificat din septembrie 2004.
Potrivit unui comunicat al MEN, prin proiectul inițiat și supus consultării publice suma acordată fiecărui beneficiar crește de la 180 lei/lunar la 250 lei/lunar, unul dintre obiectivele urmărite prin această măsură fiind reducerea abandonului școlar. Totodată, având în vedere necesitatea corelării plafonului de acordare a sprijinului cu situația economică actuală – salariul de bază minim brut pe țară garantat în plată fiind, începând cu ianuarie 2018, de 1.900 lei lunar – valoarea acestui plafon crește de la 150 lei la 500 lei/membru de familie. „Indexarea cuantumului plafonului la acest nivel va asigura accesul în programul „Bani de liceu” pentru un număr mai mare de potențiali beneficiari”, precizează Ministerul Educației.