Ediția: Vineri 29 martie 2024 Nr. 6593

Ediția: Vineri 29 martie 2024 Nr. 6593

ULTIMA ORĂ! Raport inundații: 20 de comune afectate, poduri distruse; situația este monitorizată în continuare


Comitetele locale pentru situații de urgență evaluează pagubele produse la nivelul fiecărei unități administrativ teritoriale ca urmare a manifestării fenomenelor hidro-meteorologice periculoase. 
În urma centralizării datelor din rapoartele operative transmise la dispeceratul ISU Vrancea de reprezentanții CLSU până luni, 2 iulie a.c., ora 16.00, în perioada 27.06-02.07.2018, la nivelul județului Vrancea au fost afectate 20 unități administrativ teritoriale: Jitia, Cotești, Mera, Chiojdeni, Soveja, Dumbrăveni, Paltin, Bârsești, Nistorești, Cârligele, Reghiu, Vrâncioaia, Vârteșcoiu,  Andreiașu de Jos, Năruja, Movilița, Vidra, Tâmboești, Negrilești și Fitionești. Situația analizării pagubelor pe tipurile de obiective afectate este în dinamică, evaluările la nivel local desfășurându-se în continuare. 
În acest moment, situația se prezintă astfel: 
-locuințe afectate/inundate – 10;
-anexe gospodărești – 16;
-curți, grădini inundate – 33;
-drumuri naționale afectate – 0,57 km;
-drumuri județene afectate – 29,9 km;
-drumuri comunale afectate – 33 km;
-străzi, ulițe comunale – 102 km;
-drumuri forestiere afectate -100,5 km;
-poduri și podețe: distruse – 13, avariate 31;
-pășuni, fânețe inundate – 18,5 ha;
-teren arabil inundat – 162 ha;
-obiective socioeconomice – 2.
Prin comisiile speciale constituite la nivel județean prin grija Instituției Prefectului, se va realiza o evaluare a pagubelor produse de fenomenele hidro-meteorologice manifestate, urmând a se lua măsuri în privința modalității prin care se vor sprijini comunitățile afectate. 
De asemenea, în tot acest interval, angajații Ministeriului Afacerilor Interne de la nivelul județului Vrancea, pompieri, polițiști și jandarmi, s-au aflat la datorie în sprijinul comunităților afectate, acționând pentru limitarea efectelor produse de fenomenele hidro-meteorologice periculoase manifestate.
S-au înregistrat 46 intervenții ale structurilor voluntare și profesioniste pentru situații de urgență, dintre care 32 au reprezentat misiuni pentru evacuarea apei acumulate în gospodăriile cetățenilor. Celelalte au fost intervenții pentru degajarea arborilor căzuți pe carosabil sau autoturisme, decolmatare șanțuri și degajare aluviuni depuse pe căile de acces, recunoașteri în teren, supraveghere și monitorizare zonă. Aceste misiuni au fost gestionate de  pompierii militari din cadrul ISU Vrancea și reprezentanții serviciilor voluntare pentru situații de urgență din localitățile afectate.
Echipaje din cadrul IPJ Vrancea s-au aflat la datorie în toată această perioadă acționând pentru fluidizarea și restricționarea traficului. Reprezentanții societăților care au în administrare drumurile naționale și județene au acționat pentru îndepărtarea aluviunilor depuse pe căile de rulare în urma precipitațiilor abundente. SGA Vrancea a intervenit cu echipaje proprii pentru protejarea comunităților prin stoparea eroziunii malurilor unor cursuri de apă, degajarea albiei, devierea cursului de apă sau blocarea de subtraversări. 
În continuare, situația existentă este monitorizată în permanență, atât la nivel local prin comitetele locale pentru situații de urgență, cât și la nivel județean, prin instituțiile care asigură funcții de sprijin în cadrul Comitetului Județean pentru Situații de Urgență Vrancea.
ISU Vrancea 

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

You cannot copy content of this page

× Ai o stire interesanta?