Ediția: Sâmbătă 1 iunie 2024. Nr. 6639
Ediția: Sâmbătă 1 iunie 2024. Nr. 6639

O tânără de 18 ani, cercetată după ce a furat bunuri dintr-un magazin


Conducea un autovehicul fără permis de conducere
 
La data de 22 iunie a.c., ora 17.30, pe DN 11A, pe raza comunei Corbița, polițiștii din cadrul Secției 4 Poliție Rurală Adjud au depistat un tânăr de 20 ani, domiciliat în comuna Brăhășești, județul Galați, în timp ce conducea un autoturism, fără a poseda permis de conducere.
În cauză a fost întocmit dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii  de conducere a unui vehicul fără permis de conducere.

Conducea sub influența alcoolului

La data de 23 iunie a.c., ora 3.44, polițiștii din cadrul Poliției Municipiului Focșani au depistat un bărbat de 50 ani din comuna Cîmpineanca, în timp ce conducea un autoturism pe strada Cotești, din municipiul Focșani, fiind sub influența băuturilor alcoolice. În urma testării cu aparatul alcooltest a rezultat o valoare de 0,69 mg/l alcool pur în aerul expirat. Bărbatul a fost condus la o unitate medicală unde i-au fost recoltate mostre biologice de sânge, în vederea stabilirii alcoolemiei.
În cauză a fost întocmit dosar penal în care se efectuează cercetări sub aspectul săvârșirii infracțiunii de „conducere a unui vehicul sub influența alcoolului sau a altor substanțe”.

Cercetată pentru furt

La data de 22 iunie a.c., ora 19.36, polițiștii din cadrul Poliției Municipiului Focșani au fost sesizați prin SNUAU 112, de către un agent de pază al unui magazin din Focșani că o tânără de 18 ani, din comuna Nereju, județul Vrancea a fost depistată în timp ce încerca să părăsească incinta societății fără a achita contravaloarea unor produse în valoare totală de 317 lei.
În cauză a fost întocmit dosar penal pentru săvârșirea infracțiunii de furt.

Biroul de presă al IPJ Vrancea, 24 iunie

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

You cannot copy content of this page

× Ai o stire interesanta?