Ediția: Duminică 2 iunie 2024. Nr. 6639
Ediția: Duminică 2 iunie 2024. Nr. 6639

Condamnată cu suspendare într-un dosar de droguri, după ce și-a recunoscut fapta


O vrânceancă a fost condamnată la un an și patru luni de închisoare cu suspendare, într-un dosar de droguri, după ce a semnat cu procurorii un acord de recunoaștere a vinovăției. Decizia, dată de judecătorii Tribunalului Vrancea, nu este definitivă.
Magistrații Tribunalului Vrancea i-au pus în vedere femeii că trebuie să respecte o serie de obligații și să presteze muncă în folosul comunității la două unități de învățământ din municipiului Focșani. „(…) admite acordul de recunoaștere a vinovăției încheiat între Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție – Direcția de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și terorism – Biroul Teritorial Vrancea și inculpata P(…) E(…), cercetată pentru săvârșirea infracțiunii prev. de art. 2 al. 1 din Lg. 143/2000 cu aplicarea art. 35 al.1 C. Pen (…) aplică inculpatei P(…) E(…) pedeapsa principală de un an și 4 (patru) luni închisoare. (…) se va interzice inculpatei, ca pedeapsă complementară, (…) dreptul de a fi ales în autoritățile publice sau în orice alte funcții publice și dreptul de a ocupa o funcție care implică exercițiul autorității de stat, pe o durată de 2 ani (…) se va interzice inculpatei, ca pedeapsă accesorie, exercitarea acelorași drepturi (…) de la rămânerea definitivă a prezentei hotărâri și până la executarea sau considerarea ca executată a pedepsei închisorii. (…) se va dispune suspendarea sub supraveghere a executării pedepsei principale aplicate, pe durata unui termen de supraveghere de 2 ani. (…) se va atrage atenția inculpatei asupra disp. art. 96 C.pen., cu privire la revocarea suspendării executării pedepsei sub supraveghere. (…) se va stabili ca organ de supraveghere Serviciul de Probațiune Vrancea. (…) se va obliga inculpata să urmeze un program de reintegrare socială derulat de serviciul de probațiune sau organizat în colaborare cu instituții din comunitate. (…) se va obliga inculpata, ca pe durata termenului de supraveghere, să respecte următoarele măsuri de supraveghere: – să se prezinte la Serviciul de Probațiune Vrancea, la datele fixate de acesta; – să primească vizitele consilierului de probațiune desemnat cu supravegherea sa; – să anunțe, în prealabil, schimbarea locuinței și orice deplasare care depășește 5 zile; – să comunice schimbarea locului de muncă; – să comunice informații si documente de natură a permite controlul mijloacelor sale de existență. (…) se va obliga pe inculpata ca pe parcursul termenului de supraveghere, să presteze o muncă neremunerată în folosul comunității, pe o perioadă de 60 zile, la una din cele două instituții menționate în baza de date afișată de Direcția Națională de Probațiune, respectiv la „Åžcoala gimnazială Ion Bazgan” și „Colegiul tehnic Edmond Nicolau” în măsura în care starea de sănătate îi va permite. (…) se va dispune prelevarea de probe biologice de la inculpată în vederea înscrierii în Sistemul Național de Date Genetice Judiciare. (…) deduce din durata pedepsei aplicată inculpatei perioada reținerii din data de 12.04.2018. (…) revocă măsura preventivă a controlului judiciar dispusă față de inculpată. (…) se va obliga inculpata P(…) E(…) la 1500 lei cheltuieli judiciare către stat. Cu drept de apel în termen de 10 zile de la comunicare. Pronunțată în ședință publică, azi, 12.06.2018″, este decizia instanței de judecată.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

You cannot copy content of this page

× Ai o stire interesanta?