La data de 31 mai a.c., în intervalul orar 6.00 – 12.00, polițiștii Secției 1 Poliție Rurală Golești au organizat o acțiune preventiv – reactivă, pentru asigurarea unui climat corespunzător de ordine și siguranță publică, prevenirea accidentelor rutiere, prevenirea și combaterea faptelor ilicite de transport și comerț.
Astfel, în urma legitimării a peste 90 de persoane și verificării a peste 80 de autovehicule, pentru neregulile constatate au fost aplicate peste 100 de sancțiuni contravenționale, majoritatea pentru nerespectarea normelor rutiere. Totodată a fost constatată o infracțiune la regimul circulației, fiind retrase și 7 certificate de înmatriculare.
La data de 30 mai a.c., pe DN2-E85, pe raza localității Popești, polițiștii Serviciului Rutier au depistat un bărbat, de 30 de ani, din județul Buzău, în timp ce conducea o autoutilitară, deși avea dreptul de a conduce vehicule suspendat.
În cauză a fost întocmit dosar penal.
La data de 31 mai a.c., polițiștii Secției 5 Politie Rurală Cotești au fost sesizați prin apel 112 cu privire la faptul că persoane necunoscute sustrag material lemnos dintr-o pădure particulară, situată în punctul „Papadoc”, din comuna Urechești. Polițiștii au identificat în flagrant un bărbat, din localitate, în timp ce tăia și sustrăgea 8 arbori, esență stejar.
Materialul lemnos a fost predat și lăsat în custodie organelor silvice, iar cercetările continuă în vederea stabilirii cu exactitate a prejudiciului creat și a încadrării juridice a faptei comise.
În urma activităților specifice desfășurate, polițiștii din cadrul Postului de Poliție Broșteni au identificat un bărbat, de 31 de ani, din orașul Odobesti, bănuit de săvârșirea infracțiunii de furt. În fapt, la data de 30 mai a.c., polițiștii din cadrul Postului de Poliție Broșteni au fost sesizați de către un bărbat, de 26 de ani, din localitate, cu privire la faptul că că în perioada 21-30 mai a.c., persoane necunoscute ar fi pătruns fără drept într-o anexă a locuinței sale, de unde ar fi sustras un motoferăstrau mecanic, în valoare de peste 1700 lei. Bunul sustras a fost recuperat și predat persoanei vătămate.
În cauză se efectuează cercetări sub aspectul săvârșirii infracțiunii de furt.
La data de 1 iunie a.c., Poliția Municipiului Adjud a fost sesizată de către o femeie, de 49 de ani, în calitate de consultant-vânzări la o societate de creditare, cu privire la faptul că în cursul nopții, persoane necunoscute ar fi forțat ușa de acces și au pătruns în interiorul punctului de lucru, fără a sutrage bunuri. În urma activităților specifice desfășurate, polițiștii din cadrul Poliției Municipiului Adjud au identificat trei minori, de 13 ani, din municipiul Adjud, bănuiți de săvârșirea tentativei la infracțiunea de furt calificat.
În cauză a fost întocmit dosar penal.
La data de 1 iunie a.c., ora 14.10, Poliția Municipiului Adjud a fost sesizată despre faptul că o persoană de sex masculin a sustras produse de pe raftul unui magazin, trecând de casa de marcat fără să achite contravaloarea acestora. Polițiștii au identificat persoana în cauză, respectiv un bărbat, de 59 de ani, din comuna Urechești, județul Bacău, pe numele său fiind întocmit dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de furt.
La data de 1 iunie a.c., ora 18.24, pe DN 2 D, pe raza comunei Bolotești, polițiștii Serviciului de Ordine Publică – Biroul de Combatere a Delictelor Silvice, împreună cu un specialist silvic din cadrul Ocolului Silvic Focșani, au depistat un ansamblu de vehicule format din cap tractor și semiremorcă, care transporta material lemnos. Conducătorul auto, un bărbat din comuna Bîrsești, a prezentat un aviz de însoțire emis de către o societate comercială cu sediul în comuna Tulnici.
În urma măsurătorilor efectuate, a rezultat faptul că în semiremorcă se afla cantitatea de 41,16 m.c lemn foc diverse specii, fasonat în metri steri, cu un plus de 5,96 m.c față de volumul menționat în avizul de însoțire, fapt pentru care a fost luată măsura sancționării contravenționale a societății comerciale, conform Legii 171/2010 rep. Totodată a fost dispusă măsura complementară a confiscării cantității de 5,96 m.c lemn de foc.
Biroul de presă al IPJ Vrancea, 4 iunie