Ediția: Joi 9 Mai 2024. Nr. 6619
Ediția: Joi 9 Mai 2024. Nr. 6619

Porți deschise la Colegiul Cuza pentru absolvenții de clasa a VIII-a


Colegiul Național „Alexandru Ioan Cuza” din Focșani își deschide mâine porțile pentru toți cei care se gândesc să își continue studiile liceale la prestigioasa unitate de învățământ. Deschiderea oficială a evenimentului va avea loc la ora 10:00, în curtea liceului, activitățile urmând a se încheia în jurul orei 13:00. În acest interval orar, sunt așteptați să vină cât mai mulți absolvenți de clasa a VIII-a. Invitații vor putea vizita liceul, laboratoarele și vor putea asista la numeroase activități, special concepute pentru posibilii viitori liceeni, cum ar fi clubul de robotică, turneul de baschet și multe alte activități gândite să îi atragă pe viitorii liceeni.
Activitatea de promovare a colegiului este una continuă și periodic au fost invitați elevi de la școli generale în vizită la Colegiul Cuza, tocmai pentru a face cunoscută unitatea de învățământ tuturor celor care vor să își continue studiile liceale într-o instituție de elită. „Noi îi așteptăm pe elevi în număr cât mai mare. Acțiunea din 31 mai are în spate și alte activități de promovare a ofertei școlare, cum ar fi vizite ale colegilor noștri profesori în școli. Și elevii au fost prin școli și au promovat liceul”, ne-a spus profesoara Daniela Sîrghie, directoarea Colegiului Național „Alexandru Ioan Cuza”.

Trebuie spus că, la nivel de județ, promovarea ofertei școlare pentru clasele a IX-a a început pe 9 mai, la târgul special organizat de Inspectoratul Școlar Județean Vrancea.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

You cannot copy content of this page

× Ai o stire interesanta?