Consiliul Județean Vrancea va prelua în domeniul public al județului și administrarea sa a terenului în suprafață de 40 hectare situat în extravilanul orașului Mărășești, în vederea completării suprafețelor necesare realizării proiectului Parcul Memoriei Naționale Stejarii României – 100 de ani de istorie și demnitate – RoMândria. Preluarea celor 40 de hectare de teren va avea loc printr-un proiect de hotărâre ceva fi dezbătut, astăzi, în ședința ordinară a Consiliului Județean.
În anul 2017 a fost celebrat Centenarul Primului Război Mondial, context în care s-a născut ideea creării unui monument viu sub titulatura Parcul Memoriei Naționale Stejarii României – 100 de ani de istorie și demnitate RoMândria. Conceptul acestui parc memorial a fost propus de postul de televiziune Antena 3 alături de Ministerul Apărării Naționale, Institutul Național de Cercetări și Amenajări Silvice „Marin Drăcea” și Regia Natională a Pădurilor- Romsilva și prevede plantarea a 75 ha de stejar în scopul realizării unui parc tematic. Suplimentarea cu cele 40 de hectare de teren vine după s-a constatat că suprafața transmisă inițial nu satisface în întregime necesitatea finalizării proiectului.
Peste 11 mii de oameni au plantat 115 mii de puieți de stejari
Peste 11 mii de oameni au plantat, în data de 21 aprilie a.c., 115 mii de puieți de stejari pe 25 hectare de teren în cea mai mare acțiune derulată în cadrul proiectului „Parcul Memoriei Naționale – Mărășești – RoMândria”. Participanții, din Vrancea, din toată România, dar și de peste Prut, au răspuns invitației Consiliului Județean Vrancea și au venit la Mărășești din dorința de a onora memoria eroilor căzuți în Primul Război Mondial și pentru a lăsa generațiilor viitoare un monument viu: Parcul Memoriei Naționale. Este vorba de elevi, profesori, studenți, sportivi, militari, jandarmi, pompieri, polițiști, cadre medicale, silvicultori, funcționari, parlamentari, primari, consilieri județeni și locali, dar și simpli oameni care au ținut ca în acest mod să aducă un omagiu înaintașilor noștri care s-au jertfit pentru țară. Cel mai mare eveniment de împădurire din România a fost deschis cu intonarea Imnului Național, după care a fost oficiat și serviciul religios.
Președintele Consiliului Județean Vrancea, Marian Oprișan, a declarat că este datoria noastră de a spune ce au făcut înaintașii noștri pentru România. „Am venit astăzi aici din nou cu sufletul tremurând, ca să vorbim despre datorie. Datoria noastră de a spune ce au făcut înaintașii noștri pentru România. Eu pledez pentru temeinicia cu care noi toți trebuie să cunoaștem istoria. Doar cunoscându-ne trecutul putem să ne construim viitorul. În Primul Război Mondial, în luptele de la 1917, 335.000 de români au murit pentru ca noi să avem România de astăzi. De aceea, în numele lor și pentru eternitatea lor și pentru ca ei să fie o pildă permanentă, pentru noi și pentru generațiile viitoare, trebuie să desăvârșim această idee minunată. Dragi prieteni, vreau să mulțumesc din toată inima tuturor românilor care sunt prezenți astăzi aici, copii, tineri, părinți, bunici, în numele cetățenilor județului nostru, pentru că astăzi, împreună, putem să ne facem datoria față de istorie. Așa să ne ajute Dumnezeu!”, le-a spus celor prezenți președintele Consiliului Județean Vrancea, Marian Oprișan.
Acesta a ținut să mulțumească în mod special postului de televiziune Antena 3 și lui Adrian Ursu, care sunt inițiatorii aceastei campanii de comemorare a eroilor, precum și Guvernului României și partenerilor din proiect: Ministerul Apărării Naționale (MAPN), Ministerul Administrației și Internelor, Regia Națională a Pădurilor- Romsilva și Institutul Național de Cercetare-Dezvoltare în Silvicultură „Marin Drăcea”, tuturor autorităților și instituțiilor publice participante și tuturor cetățenilor care au contribuit la reușita acestui eveniment.
8000 de oameni au participat la plantarea primei serii de 50 de mii de stejari
De asemenea, reamintim că, în luna noiembrie 2017, peste 8000 de oameni au participat la acțiunea de plantare a primei serii de 50 de mii de stejari, în cadrul Parcului Memoriei Naționale – Mărășești – RoMândria.
Parcul Memoriei Naționale va avea 335.000 de stejari, câte unul pentru fiecare erou căzut în Primul Război Mondial, al cărui sacrificiu a dus la realizarea Marii Uniri de la 1918. În mesajul său, Președintele Consiliului Județean Vrancea, Marian Oprișan, a ținut să mulțumească tuturor românilor care au venit la Mărășești pentru a sădi sentimentul recunoștinței pe care îl nutrim pentru eroii noștri și pentru ca Parcul Memoriei Naționale să prindă rădăcini. „Parcul Memoriei Naționale nu va fi doar o pădure în care noi și generațiile viitoare, copiii noștri și nepoții noștri vor veni pentru relaxare și promenadă, ci va fi și un loc în care se va scrie o imensă lecție de istorie, pe care trebuie să o transmitem din generație în generație. Parcul Memoriei Naționale este o idee îndrăzneață, pe care iată că astăzi reușim să o punem în practică”, le-a spus celor prezenți președintele Consiliului Județean Vrancea, Marian Oprișan.