Ediția: Joi 25 aprilie 2024 Nr. 6612
Ediția: Joi 25 aprilie 2024 Nr. 6612

,,Parcul 100” – Proiect lansat în Săptămâna Naţională a Bibliotecilor din România


Biblioteca Județeană „Duiliu Zamfirescu” Vrancea organizează joi, 26 aprilie a.c., sub egida Consiliului Județean Vrancea, în parteneriat cu Primăria Focșani și în colaborare cu Ocolul Silvic Focșani, un moment omagial închinat Centenarului Întregirii Naționale. Acesta va avea loc la ora 11.00 și va consta în plantarea în grădina bibliotecii din Strada Mr. Sava, Nr.4 (vis-a vis de Bioterra), a ,,Stejarului recunoștinței”, ca semn al respectului față de eroii care au înfăptuit Marea Unire. La eveniment vor participa reprezentanți oficiali ai instituțiilor amintite, ai instituțiilor de învățământ din Focșani, bibliotecari, membri ai comunității noastre, care vor rosti mesaje pentru generațiile viitoare, închise apoi într-o capsulă a timpului, așezată la rădăcina stejarului. ,,Cu acest prilej vom lansa Proiectul Parcul 100, prin care ne dorim să marcăm Săptămâna Bibliotecilor Publice din România și rolul de avangardă pe care îl au bibliotecile în societatea informațională contemporană. Parcul 100 va fi amenajat pe o suprafață de 950 metri pătrați, în grădina interioară a bibliotecii, la adresa de mai sus, și va fi destinat lecturii și altor activități de bibliotecă desfășurate în aer liber. Biblioteca Județeană ,,Duiliu Zamfirescu” Vrancea adresează mulțumiri tuturor partenerilor și colaboratorilor noștri care au susținut și care s-au implicat până acum în derularea acestor proiecte. Fiți alături de noi, pentru a transmite împreună, generațiilor care vor urma, un viitor întru lumină, unitate, credință și pace în hotarele statornicite de istorie și de Dumnezeu ale României!”, se arată în comunicatul de presă trimis redacției noastre.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

You cannot copy content of this page

× Ai o stire interesanta?