Ediția: Duminică 2 iunie 2024. Nr. 6639
Ediția: Duminică 2 iunie 2024. Nr. 6639

ULTIMA ORĂ! Bărbat internat în spital, după ce căruța în care se afla a fost lovită de o mașină


 Un bărbat în vârstă de 54 de ani, din comuna Negrilești, a fost rănit aseară într-un accident rutier, care s-a petrecut în afara localității Bolotești. Potrivit polițiștilor, atelajul hipo în care se afla bărbatul a fost lovit din spate de un autoturism, condus de o femeie de 51 de ani, din Vidra. Evenimentul rutier s-a petrecut în jurul orei 21:40, pe DN2 D, între localitățile Bolotești și Vidra. 
 În urma producerii accidentului, căruțașul de 54 de ani a suferit vătămări corporale și a fost transportat la spital. Potrivit buletinului de presă al Spitalului Județean, „L.I, în vârstă de 54 de ani, din comuna Negrilești, a fost adus la UPU, în jurul orei 00.55, cu «traumatism cranio cerebral închis, contuzie toracică și de bazin, prin accident rutier»”, fiind internat la Chirurgie.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

You cannot copy content of this page

× Ai o stire interesanta?