Ediția: Luni 3 iunie 2024. Nr. 6640
Ediția: Luni 3 iunie 2024. Nr. 6640

Arest prelungit pentru tinerii care au adus 5 kilograme de cannabis din Spania


Magistrații Tribunalului Vrancea au prelungit, ieri, mandatele de arestare preventivă emise pe numele a doi tineri, acuzați de trafic de droguri. Cei doi au fost prinși în luna martie, când au adus din Spania aproximativ 5 kilograme de cannabis, pentru care au plătit suma de 6000 de euro.
„Admite propunerea pentru prelungire măsură arestare preventivă, formulată de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație si Justiție – D.I.I.C.O.T. – Biroul Teritorial Vrancea. (…) dispune prelungirea măsurii arestării preventive a inculpaților – I(…) Cătălin și – P(…) Sergiu Paul, pentru o perioada de câte 30 de zile pentru fiecare dintre cei doi inculpați, începând cu data de 23.04.2018 și până la data de 22.05.2018 inclusiv. (…) Cu drept de contestație (…) 16.04.2018”, este decizia Tribunalului Vrancea.
În martie, anchetatorii precizau prin intermediul unui comunicat de presă că „în cauză există suspiciunea  rezonabilă că începând cu anul 2017 și până în prezent inculpații I(…) Cătălin și P(…) Sergiu Paul au desfășurat activități de trafic, introducere în țară și deținere de droguri de risc în scopul obținerii de beneficii materiale prin vânzarea acestor droguri către diferiți consumatori și dealeri. La începutul lunii martie 2018 împreună cu o altă persoană de sex feminin, s-au deplasat în Spania via Germania, ajungând în orașul Roqueta del Mar în data de 06 martie 2018, toți trei cazându-se într-un apartament de hotel rezervat anterior de către inculpatul I(…) Cătălin. Scopul celor doi inculpați era de a se aproviziona cu cantități mari de cannabis pe care să-l introducă în țară, după care să-l vândă în scopul obținerii de profit. Cele trei persoane au stat în Spania până în data de 20 martie 2018, timp în care inculpații au achiziționat o cantitate de aproximativ 5 kilograme de cannabis contra sumei de 6000 de euro, cannabis-ul cumpărat ambalându-l în opt pachete și pungi autosigilante peste care s-a aplicat un strat de materie vâscoasă probabil vaselină, toate aceste operațiuni fiind efectuate în scopul de a nu fi descoperite la un eventual control vamal sau de orice altă natură. Inculpații au decis să introducă drogurile în țară prin intermediul unei firme de curierat rapid, disimulând cantitatea de cannabis  într-o cutie de carton având-ul ca expeditor pe inculpatul I(…) Cătălin”.
Tot anchetatorii au mai arătat că, ulterior, inculpații împreună cu o persoană de sex feminin s-au deplasat din Spania către România cu același autoturism cu care plecaseră  inițial, fiind opriți și depistați pe raza comunei Bolotești, județul Vrancea. Cu ocazia efectuării percheziției domiciliare efectuată la domiciliul unuia dintre inculpați s-a găsit și cantitatea de 65,83 g. cocaină. Coletul care conținea cantitatea de aproximativ 5 kg cannabis, ce a fost expediat de către inculpați, a fost ridicat de anchetatori în seara zilei de 22 martie 2018 de la o firmă de curierat din municipiul Deva.
După Paște, anchetatorii au mai reținut două persoane în același dosar, respectiv o studentă și un bărbat, ambii din Focșani. Judecătorii nu au emis mandate de arestare pe numele lor. Bărbatul a fost plasat în arest la domiciliu, iar tânăra sub control judiciar.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

You cannot copy content of this page

× Ai o stire interesanta?