Ediția: Sâmbătă 1 iunie 2024. Nr. 6639
Ediția: Sâmbătă 1 iunie 2024. Nr. 6639

ULTIMA ORĂ! Atenție, șoferi, pietoni și bicicliști! Polițiștii desfășoară o acțiune în 6 etape


ACÈšIUNI PENTRU CREȘTEREA SIGURANÈšEI RUTIERE
Pe parcursul a 6 zile, pe raza întregului județ, polițiștii rutieri vor desfășura o acțiune pentru creșterea gradului de siguranță rutieră și combaterea principalelor cauze generatoare de accidente rutiere. 
În perioada 10-15 aprilie a.c., polițiștii vrânceni vor acționa pe raza întregului județ, pentru creșterea gradului de siguranță în trafic și combaterea principalelor cauze generatoare de accidente rutiere.
În vederea intensificării activităților de conștientizare a participanților la trafic și respectare a regulilor de circulație, acțiunea se va desfășura în  6 etape, astfel:
În prima etapă, acțiunea polițiștilor rutieri a vizat combaterea nerespectării regimului legal de viteză. 
În cursul zilei de astăzi, polițiștii rutieri vor acționa pentru combaterea abaterilor săvârșite de pietoni.
Joi, 12 aprilie a.c., se va acționa pentru combaterea abaterilor săvârșite de către biciclisti.
În a patra etapă se va acționa pentru combaterea nerespectării regimului legal de viteză.
În zilele de sâmbătă și duminică, acțiunile polițiștilor vrânceni vor fi intensificate pentru combaterea conducerii pe drumurile publice a autovehiculelor de către persoane aflate sub influența alcoolului, combaterea nerespectării regimului legal de viteză precum și pentru combaterea abaterilor săvârșite de bicicliști.
În urma activităților desfășurate ieri, polițiștii au aplicat 74 de sancțiuni contravenționale la regimul circulației pe drumurile publice.
Dintre sancțiunile aplicate, 10 au fost pentru nerespectarea regimul legal de viteză, 13 pentru nerespectarea obligației de a purta centura de siguranță, 4 pentru abateri săvârșite de pietoni, 6 pentru abateri săvârșite de bicicliști.
Totodată, ca măsură complementară, au fost reținute 4 permise de conducere și 10 certificate de înmatriculare.
Exemplu:
La data de 11 aprilie a.c., ora 00.46, polițiștii Biroului Rutier din cadrul Poliției Municipiului Focșani au depistat pe strada Cuza-Vodă  un bărbat, de 28 de ani, în timp ce conducea un autoturism, sub influența alcoolului.
Conducătorul auto a fost testat cu aparatul alcooltest Drager, rezultatul fiind de 0,72 mg/l alcool pur în aerul expirat, fapt pentru care i-au fost recoltate mostre biologice de sânge în vederea stabilirii alcoolemiei.
Polițiștii i-au reținut permisul de conducere și au întocmit dosar penal efectuându-se cercetări sub aspectul săvârșirii infracțiunii de conducere a unui autovehicul pe drumurile publice sub influența alcoolului. 
Biroul de presă al IPJ Vrancea
11 aprilie 2018

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

You cannot copy content of this page

× Ai o stire interesanta?