Gabriela Răducan – un nume cu rezonanță în lumea, ca un labirint, a avocaților și magistraților, este o focșăneancă de succes, care a demonstrat că femeile se pot impune în orice domenii doresc.
Profesor universitar doctor la Facultatea de Drept a Universității Titu Maiorescu din București, avocat în Baroul București, fondator al societății de avocați Răducan, Licari, Giambașu și Asociații (prima societate din România care are și un sediu autorizat la Londra), formator al Institutului Național de Pregătire Profesională a Avocaților, profesor-expert pentru formarea continuuă a judecătorilor în cadrul Institutului Național al Magistraturii – Consiliul Superior al Magistraturii, redactor-șef al revistei științifice Pandectele Române editată de Wolters-Kluver sub egida Academiei Române – Institutul de Cercetări Juridice, autor al mai multor cărți de specialitate juridică – Gabriela Răducan este o personalitate ce aduce cinste județului nostru. „Vrancea este un ținut autentic, pitoresc, reunind cele două provincii istorice: Moldova și Muntenia, însă, la confluența acestora, Vrancea nu doar că a împrumutat de la ele, dar s-a și dezvoltat în mod unic, purtând de-a lungul timpului o aură de independență culturală și umană. Există particularități aparte, pozitive, ale oamenilor care s-au născut aici și sunt mândră că fac parte dintre ei. Sunt vrânceancă, sunt focșăneancă și oriunde m-aș afla în lumea largă, nu uit niciodată cine sunt, de unde am plecat și unde trebuie să revin de fiecare dată”, mi-a spus.
Căutând întotdeauna să facă ceva deosebit, ceva unic, Gabriela Răducan s-a remarcat, încă din copilărie, printr-o atitudine rebelă. Deși a fost singurul copil al părinților săi, nu a crescut cu un spirit egoist, ci i-a plăcut întotdeauna să-i ajute pe ceilalți. „Am fost un copil rebel, energic, cu o imaginație bogată, iubit, extrem de sociabil și cu primele abilități de leadership. Cred că în copilărie îmi plăceau prea multe, viața mi se părea mereu frumoasă și accesibilă. Mi-am trăit anii copilăriei și adolescenței cu adevărat și, ca orice copil, visam să devin, rând pe rând, altceva… . Profesiile pe care le am azi, nu se regăseau în acele gânduri. Doar scrisul, pictura, literatura și muzica au rămas pasiunile mele constante. Scriu și pictez de la opt ani”.
Fetița cu păr blond și ochi albaștri adora să picteze, să scrie și să facă gimnastică, dintr-un impuls organic. „Am simțit dintotdeauna nevoia de a mă manifesta artistic”, mi-a spus. Pe măsură ce a crescut, a învățat însă să prioritizeze lucrurile, alegând pentru sine exact ceea ce i se potrivește cel mai mult. „Ca și copil și ulterior ca adult, am știut, instinctiv, să fac alegerile corecte. M-au ajutat în acest sens și discuțiile cu părinții, în special cele purtate cu tatăl meu, el fiind reperul de autoritate în familie”, mi-a povestit, mărturisindu-mi că are un al șaselea simț, acutizat în timp, și anume: capacitatea de a anticipa lucrurile.
Bucurându-se de o memorie fantastică, ce a înmagazinat amintiri neprețuite, începând de la vârsta de trei ani, Gabriela Răducan păstrează, ca un refugiu pentru suflet, o secvență din copilăria sa. „Îmi plăcea să merg la bunicii mei, undeva într-o zonă de deal, situată între Vrancea și Buzău, și să fug într-un loc în care erau plopi și mesteceni. Acolo îmi plăcea să mă întind pe spate, în iarbă, să privesc cerul și să ascult vântul, trecând prin frunze”.
La vârsta copilăriei știa sigur că va scrie când va fi mare. „O perioadă de timp am avut conturată în minte ideea că voi urma o carieră în medicină, pentru că ai mei erau asistenți medicali și am crescut într-un mediu în care se discuta foarte mult despre domeniul medical. Ulterior, în perioada ultimelor clase de gimnaziu și la liceu am devenit foarte interesată de ideea de a studia literatura”.
Gabriela Răducan a absolvit Liceul Sanitar din Galați, în 1991. După terminarea liceului, a profesat la Spitalul Județean Focșani timp de trei ani, ultimii doi fiind, în același timp, studentă la Facultatea de Drept a Universității București. „Am aminitiri minunate cu colegii mei de la Laborator, dar și cu ceilalți colegi de la Liceul Sanitar, care profesau și majoritatea mai profesează încă în Focșani. Și, oricum, în esență, perioada liceului a fost una dintre frumoasele amintiri de ansamblu ale vieții mele. Viața pe care am avut-o în liceu rămâne una fantastică. Eu nu cred că în zilele noastre copiii mai au o viață de liceu așa cum am avut-o noi. Se cânta foarte mult la chitară, aveam seri literare, pe care ni le organizam noi în cămin. Ne adunam și citeam literatură scrisă de noi înșine, poezii, nuvele, teatru. Era o lume foarte frumoasă!”.
La terminarea liceului, avocata și profesoara de astăzi Gabriela Răducan a oscilat între a alege să urmeze Facultatea de Medicină, Litere sau Psihologie. A ales în cele din urmă să urmeze Facultatea de Drept, pentru a le combina pe toate. De la 1 octombrie 1996, imediat după terminarea Facultății de Drept, Gabriela Răducan a rămas în București, ca avocat și cadru didactic universitar, mergând în paralel cu cele două profesii, fără nici o pauză. Cariera Gabrielei Răducan este caracterizată de lupta continuă împotriva nedreptății. „Bunicul, când eram eu prin clasa a V-a, spunea mereu că o să mă fac avocat, pentru că întotdeauna mi-a plăcut să mă contrazic și nu mă lăsam, până când nu ceda celălalt. Am rămas așa. Este foarte greu să te contrazici cu mine. Mă ajută imaginația, dar în special cunoștințele, și pot să scot argumente și din piatră seacă, dacă simt că am dreptate. Eu mor cu dreptatea de gât. Familia m-a susținut și m-a încurajat mereu în alegerile mele. Care nu puteau fi decât ale mele. Am o fire rebelă, independentă. Suportul lor m-a încărcat cu energie pozitivă, mi-a fost util, iar sacrificiile pe care le-au făcut pentru mine m-au ambiționat mai mult să-mi urmez visurile. Le sunt recunoscătoare părinților toată viața și în eternitate.”
După terminarea Facultății de Drept, alegerea profesiei de avocat a fost cât se poate de firească și în deplină concordanță cu firea sa. „Firea mea, construcția mea naturală, valențele mele, spiritul de „a muri cu dreptatea de gât”, încercările mele perpetue de a face dreptate. Ele m-au determinat să aleg profesia de avocat. Când am intrat la Drept, nu știam cu certitudine ce profesie voi alege. În primii ani, visam doar ambasade și consulate, într-o inocență aproape de invidiat. Un emerit profesor m-a adus cu picioarele pe pământ. Profesorului Gabriel Boroi îi datorez succesul carierei mele. Atât ca avocat, cât și ca profesor universitar și formator de cariere juridice. M-a intuit și a știut să mă îndrume exact. A avut dreptate și-i voi mulțumi pentru asta toată viața.”
Primii pași în carieră au fost puternici, iar avocata Gabriela Răducan a luat viața în piept de la început. Dezvoltând în paralel și o carieră didactică, predând Procedură Civilă la Facultatea de Drept a Universității Titu Maiorescu din București, Gabriela Răducan a reușit să înainteze în carieră și să-și facă un nume și în avocatură. Împreună cu alți trei colegi avocați, toți din provincie, fără a cunoaște prea multă lume în București, au început să găsească clienți și să lucreze la diferite cazuri, prin Instituția Avocatului de Serviciu. Cu seriozitate și profesionalism, cariera Gabrielei Răducan a început să urce spre culmi. „Primii pași în cariera de avocat au fost frumoși și curajoși. Am lucrat singură, am avut un maestru pur formal în perioada de avocatură și cred că și acest fapt m-a ajutat mult. Pentru că a trebuit să descopăr multe, de una singură. Și am avut și norocul să mai am doi colegi așa, Kati și Relu. Ne-am sprijinit reciproc și am reușit. Independența profesională a fost un atuu, încă din primele zile ale lui octombrie 1996. În cariera didactică universitară, am debutat ca asistentă a profesorului universitar dr. Gabriel Boroi, tot din octombrie 1996, și am colaborat împreună până mi-am luat toate gradele universitare, dar și ca formator al Institutului Național al Magistraturii. Colaborăm și acum, la un nivel științific ridicat”.
CV-ul Gabrielei Răducan cuprinde o listă impresionantă de titluri, ce descriu profesionalismul, sacrificiul și efortul, neîntrerupt, de a fi un om, care lasă ceva important în urma sa. Cu o abilitate excepțională de a crea conexiuni între concepte și bazându-se pe experiența practică din sălile de judecată, Gabriela Răducan a scris numeroase cărți de specialitate juridică, a format mulți avocați de succes și nu are de gând să se oprească aici. „Tot ceea ce am realizat, am obținut prin propriile-mi puteri. Că a fost vorba de voință, de tenacitate, de inspirație, de plăcere, de talent, de multă renunțare la viața personală, la timpul meu personal, dar și de credința puternică în propria-mi persoană. Dificultăți sunt pe orice drum, dar azi, privind înapoi, pot spune că eu nu l-am simțit dificil, n-am întâmpinat obstacole de netrecut. Depinde de perspectiva din care privești lucrurile și de firea fiecăruia. Unora li s-ar părea dificil, altora li s-ar părea firesc, așa cum mi se pare mie. Nu am avut și nu am temeri legate de profesie, iar provocările le ador, te ajută mereu să evoluezi. Nu există „cea mai mare provocare” în profesiile mele. Provocările sunt continue, atât de dese, încât nu te gândești decât să le rezolvi și să pășești mai departe, ducând cu tine tot ceea ce ai învățat din traversarea lor. Libertatea pe care ți-o dau ambele profesii (de avocat și profesor), puterea cuvântului, moralitatea și solemnitatea, bucuria de a-ți ajuta semenii și de a împărtăși cunoștințele tale în scopuri nobile, statutul social, permanenta lărgire a cercurilor și oamenilor cu care interacționezi, aspectul financiar etc, sunt avantaje ce nu pot fi negate. Dar există și unele dezavantaje. Este și mult stres, multă așteptare, compromisuri în viața personală (prea puțin timp liber), afectarea sănătății, interacțiunea cu persoane lipsite de principii sau certate cu legea, etc.”.
Considerată o materie grea, care li se potrivește mai mult bărbaților, Procedura Civilă este predată în prezent în București doar de trei cadre didactice-femei. Una dintre ele este Gabriela Răducan. „Era considerată o lume a bărbaților și în care, în general, nu primeau pe lângă ei femei. În țară majoritatea covârșitoare a profesorilor de Procedură Civilă sunt bărbați. Eu cred că asta a fost o chestie de misoginism la mijloc, pentru că o justificare reală nu există. E adevărat că este considerată cea mai grea materie în Drept, dar femeile sunt la fel de inteligente precum bărbații. Mă simt avantajată pentru că Dumnezeu m-a creat femeie. Și sunt conștientă că sunt o femeie puternică, cum mulți bărbați nu sunt. Da, din păcate viața ne scoate în cale și misogini. Dar eu nu-i iau în seamă, așa că nu mă pot afecta. La urma urmei, misoginismul pe care-l manifestă unii bărbați își are izvorul într-o frustrare personală, cu rădăcini adânci. Am compasiune pentru ei. Eu am avut noroc cu profesorul Gabriel Boroi, care nu a ținut cont de aceste lucruri și care s-a axat doar pe capacitatea reală a fiecăruia. Este considerat un geniu al Dreptului Procesual Civil în țară și sunt o norocoasă că mă pot bucura de prietenia sa. În justiție sunt nenumărate femei. Distinct de inteligență și de calitatea cunoștințelor de specialitate, femeile sunt caracterizate, în genere, de simț practic și intuiție – două elemente esențiale în profesia de avocat. Eu cred că e mai avantajos pentru o femeie să practice ca avocat. Mai ales ca avocat litigant. Nu pot spune că drumul meu până aici a fost unul dificil. Ar fi putut fi dificil, pentru că a trebuit să țin piept faptului că nu sunt bucureșteancă, că nu aveam relații, că nu cunoșteam lume importantă în București, dar pentru mine lucrurile astea nu au contat. Am știut întotdeauna să le separ, să le dau deoparte. Tocmai pentru că știam că doar eu pot să mă ajut, nu-mi permiteam să mă încurc de astfel de lucruri”.
Prima carte lansată de Gabriela Răducan a fost după primul an de avocatură. În 1998, împreună cu un coleg judecător au lucrat o culegere pentru toți cei trei ani de Drept Civil. Ideea în sine a fost una genială, culegerea cuprinzând considerații teoretice, astfel încât studenții să poată repeta materia cu ușurință, dar și probleme de rezolvat, pentru care cei doi autori au conceput diferite cazuri și întrebări. Culegerea a fost foarte bine primită, Gabriela Răducan lansându-se astfel cu dreptul în domeniul cărților de specialitate. De-a lungul timpului a continuat să scrie cărți, articole în reviste. „Am fost foarte ambițioasă, foarte perseverentă. Am avut un țel, mi l-am propus, l-am atins. Când l-am atins nu am stat să-mi pierd timpul cu bucuria, pentru că priveam mai departe în viață, la treapta următoare”.
Profesorul universitar Gabriela Răducan le spune întotdeauna studenților săi să învețe logic și să nu tocească, să caute, să cerceteze, să-și pună întrebări și să încerce să răspundă la ele. „Trebuie să citească mult și nu am în vedere doar manualele de studiu, ci și literatura lato sensu. Mulți dintre tinerii de azi nu au un limbaj adecvat, adesea le lipsesc cuvintele potrivite, au vocabularul limitat sau scriu cu greșeli de ortografie sau topică și ce e foarte trist e faptul că nici măcar nu se rușinează de asta! A fi un avocat bun presupune să fii un orator bun, să-ți creezi spontan discursurile, să găsești cuvintele potrivite prin care să transmiți exact ceea ce e necesar, să variezi, să dezvolți… Există multă oralitate în avocatură. Or, dacă ești sărac în limbaj, nu vei reuși să transmiți mare lucru. Un alt lucru important: să învețe să devină responsabili, să-și asume ceea ce fac și să imprime siguranță în tot ce întreprind. Majoritatea tinerilor nu-și asumă nimic, nici chiar propriile lor eșecuri. Așa nu vor evolua niciodată. Doar înțelegând și acceptând că ai greșit, poți corecta și evolua. Examenele de intrare în barou sau în magistratură sunt grele. Corect ar fi ca un viitor candidat să se apuce serios de învățat cel puțin cu un an înainte (presupunând că a învățat cât de cât și în anii anteriori în facultate) și să-și facă un program pe care să-l urmeze”.
Pentru un viitor magistrat, dincolo de cunoștințele de specialitate și de inteligență, Gabriela Răducan apreciază necesare o sumă de calități. „Decența, umanitatea, onestitatea, corectitudinea, spiritul realist, puterea de muncă și de concentrare, caracterul logic și analitic, coerența ideiilor, puterea de înțelegere și puterea de a ierta, capacitatea de a aplica legea în spiritul, iar nu abstract, în litera ei. Tocmai de aceea, apreciez că este esențial ca un viitor magistrat să aibă și un anumit grad de maturitate, ca să poată înțelege situațiile de fapt supuse judecății, mai înainte de a aplica legea, or, pentru asta e necesară o oarecare experiență de viață. În centrul fiecărui dosar sunt oameni, nu personaje abstracte, iar hotărârile produc consecințe pe plan uman, mai înainte de orice”.
Cea mai mare satisfacție a omului Gabriela Răducan este atunci când, prin activitatea și eforturile depuse, reușește să găsească soluții sau să le rezolve oamenilor problemele. Mi-a mărturisit că unul dintre cele mai importante aspecte în cariera de avocat este reputația. „În cariera de avocat, notorietatea pozitivă este esențială deoarece ea îți aduce clienți noi și respectul colegilor de breaslă. Numai că reputația se câștigă prin tot ceea ce faci, nimeni nu se naște cu ea. Și, odată dobândită, e necesar să lupți ca să o păstrezi. De pierdut, se poate pierde mult mai ușor decât se câștigă. În cariera didactică universitară, reputația este la fel de importantă. În genere, activitățile de cercetare științifică, publicațiile și uneori poate și maniera de predare, de transmitere a cunoștințelor sunt cele care îți creează reputația”.
Psihologic, pe Gabriela Răducan nu o sperie nimic. „Important, însă, este ca oamenii (femei sau bărbați) să realizeze că aproape orice problemă are o rezolvare, trebuie doar să o găsească, iar nu să se lase afectați. A te lăsa afectat cred că e un semn de slăbiciune, de abandon, ca și cum ai fi depus armele înainte să încerci să lupți. Și mâine e o zi și, orice-ar fi, e necesar să privești și să pășești înainte, înlăturând sau ocolind obstacolele”.
Într-o profesie în care argumentele și tonul decid destine, femeile au arătat că sensibilitatea și emoțiile pot sta bine ascunse sub robă. Cineva mi-a spus că femeile frumoase și inteligente sunt periculoase. Frumoasă și inteligentă, Gabriela Răducan este un pericol pentru cei care încearcă să o combată în sălile de judecată. Nu a dat niciodată înapoi din fața nedreptății și a găsit de multe ori soluții pentru cauze considerate imposibile. „Dacă avem în vedere activitățile și carierele femeilor, aș spune că e o evoluție pozitivă și firească. Femeile și-au câștigat independența personală și financiară, au înclinații spre studii și aprofundarea lor mai mari decât majoritatea bărbaților. E un plus și în educația și culturalizarea lor, în conștientizarea propriilor lor valori, a rolului pe care-l ocupă atât în familii, cât și în societate. În același timp, există un regres cultural și educațional, lipsă de responsabilitate, lipsă de principii și valori morale în rândul multor tineri de azi, care afectează atât femeile, cât și bărbații. Femeile vor continua calea pe care s-au poziționat și vor evolua mai mult. Rămâne să se regleze, însă, acolo unde e cazul, lipsurile esențiale de care vorbeam. Femeile trebuie să creadă în ele, în propriile lor forțe.Totul e posibil; e nevoie de voință și tenacitate”.
Pasiunile Gabrielei Răducan au rămas aceleași din copilărie, dar sunt acum tratate prin prisma adultului. „Îmi place să scriu. Nu doar cărți de drept, ci și proză și poezie. Îmi place să pictez, să ascult muzică, să citesc, să mă plimb în natură, să călătoresc. Sunt fericită când pot să le fac, dar nu prea îmi mai găsesc timpul liber, din păcate”. Cauzele care o impresionează cel mai mult sunt cele care implică consecințe serioase în plan uman. Cel mai adesea cauzele cu minori. „Vorbesc și decid alții pentru ei și poate nu întotdeauna în mod just”, mi-a spus.
Gabriela Răducan este mama unui băiețel superb, care-i seamănă întru totul și soția unui bărbat carismatic, de profesie judecător. Deși, din păcate, din cauza profesiilor, nu au prea mult timp liber la dispoziție, legătura cu familia rămâne cea mai importantă. „De când mă știu, încerc să mențin un echilibru între viața personală și cea profesională. Când echilibrul se strică, devine dificil. Am învățat de multă vreme să nu amestec viața profesională cu cea personală și așa, cea dintâi nu a fost afectată. Invers e mai greu. Am nevoie de patru cuvinte ca să mă descriu: sensibilitate, putere, libertate, dreptate. Sau poate o metaforă în 3: un vis împlinit”.
FLASH INTERVIU
Cartea de pe noptieră – am multe cărți preferate, dar mi-ar plăcea să am mereu la îndemână Gânduri către sine însuși (Marcus Aurelius), La Medeleni (Ionel Teodoreanu), Pânza de paianjen (Cella Serghi) și poeziile lui Mihai Eminescu.
Bărbatul ideal – probabil, soțul meu; altfel… totul e doar imaginație.
Copiii – sunt minunea vie a fiecăruia; al meu, e îngerul care-mi înseninează viața.
Politica – cea modernă, actuală e neinteresantă pentru mine (un cocktail de principii eronate și multă manipulare); și încă reflectez dacă este sau nu necesară într-o societate.
Vacanța – un ideal cu adevărat greu de atins în profesia mea, dar niciodată imposibil.
Filme/seriale/emisiuni – necesare pentru relaxare și, uneori, chiar pentru educație; uneori, e o zonă de evadare.
Frumusețe – ține de aprecierea emoțională a fiecăruia (e o chestiune de gust, fiind relativă). Apreciez îndeosebi frumusețea naturală, cea relevată de artă și cea care izvorăște din sufletul și caracterul omului.
Putere – există în fiecare dintre noi, doar că nu toți și-au descoperit-o încă. Puterea e energie, inteligență, emoție, capabilitate, forță, un strop de divin și nu în ultimul rând intensitatea pe care o imprimi acestora.
Televiziune/Radio/Ziare/Internet – instrumente necesare civilizației, atunci când poți separa manipularea media și câtă vreme nu esti dependent de ele.
