Ediția: Sâmbătă 20 iulie 2024 Nr. 6674
Ediția: Sâmbătă 20 iulie 2024 Nr. 6674

Zeci de preoţi au donat sânge în cadrul unei campanii iniţiate de Arhiepiscopia Ortodoxă de Alba Iulia


Zeci de preoți ortodocși s-au prezentat marți la Centrul de Transfuzie Sanguină Alba pentru a dona sânge, în cadrul campaniei „Susține Viața, donează Sânge”, inițiată cu implicarea Arhiepiscopului de Alba Iulia, Irineu. „Nu putem fi indiferenți la suferința semenilor noștri. Donând sânge, îi putem ajuta pe cei bolnavi să trăiască. Prin sângele nostru, contribuim, într-adevăr, la ameliorarea stării de sănătate și chiar la vindecarea unui bolnav aflat în suferință. În felul acesta, îl urmăm pe Răscumpărătorul Divin, conștienți că noi avem o viață nouă. Avem viața cea adevărată, prin sângele lui Hristos”, a afirmat Arhiepiscopul Irineu, care, deși și-a manifestat dorința de a dona, nu a putut face acest lucru, având peste 60 de ani.
Alți câțiva preoți nu au îndeplinit nici ei, din diverse motive, condițiile de admisibilitate, însă majoritatea a putut face acest lucru, unii dintre aceștia fiind donatori fideli de sânge. Preoții au mărturisit că speră să fie un exemplu și pentru credincioși, îndemnându-i să doneze, având în vedere nevoia de sânge în unitățile medicale din județ și nu numai. Campania „Susține Viața, donează Sânge” face parte din evenimentele și acțiunile pro-viață organizate de către Arhiepiscopia Ortodoxă a Alba Iuliei în „Luna pentru viață” (1-31 martie). „Eu sper ca această campanie să producă efecte pe termen lung și anume să crească gradul de conștientizare a importanței donării de sânge în rândul populației, să crească numărul donatorilor de sânge. Toate acestea vor fi în beneficiul bolnavilor din spital și, de asemenea, toate acestea vor avea ca efect un număr mai mare de vieți salvate”, a declarat șefa Centrului de Transfuzie Sanguină Alba, Ana Sava.
Medicul a adăugat că mulți conștientizează importanța donării de sânge doar în momentul în care au avut pe cineva drag bolnav și care a necesitat transfuzie de sânge sau au auzit de un caz deosebit, un caz – limită mediatizat. „Suntem preocupați de a avea zilnic un număr adecvat de donatori de sânge”, a subliniat Ana Sava. Ea a precizat că media celor care donează este de 32-34 pe zi, observându-se o „ușoară creștere” a numărului donatorilor în ultimii trei ani.
Există anumite condiții de admisibilitate, cum ar fi vârsta cuprinsă în intervalul 18-60 de ani, greutate peste 50 de kilograme, fără intervenții chirurgicale în ultimele șase luni, fiind respinși și cei care sunt sub tratament pentru diferite afecțiuni, ca hipertensiune, boli de inimă, renale, psihice, hepatice, boli endocrine etc. Donatorii au obligații, dar și drepturi. Astfel, donatorul are dreptul să primească, la cerere, 7 tichete de masă pentru produse alimentare, o zi liberă de la locul de muncă, în ziua donării, pentru salariați, sau o zi scutire de frecvență, pentru elevi, studenți și militari etc.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

You cannot copy content of this page

× Ai o stire interesanta?